23.1 C
Slatina
luni,6 mai,2024

Ultimele Articole

Polițiștii de la Ordine Publică Olt, descindere la un bărbat din Topana acuzat că a furat mai mulți arbori pe care i-a tăiat ilegal dintr-o pădure

- Advertisement -

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Olt, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, au pus joi, 8 februarie, în aplicare un mandat de percheziție domiciliară la locuința unui bărbat, din comuna Topana, bănuit că ar fi furat mai mulți arbori pe care i-ar fi tăiat ilegal dintr-o pădure.

Faptele au fost comise la începutul acestui an.

„În fapt, la data de 3 ianuarie 2024, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din comuna Topana, ar fi sustras mai mulți arbori, din specia gârniță, din Pădurea Topana”, a declarat subinspector Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, fiind continuate cercetările.

Iar pentru documentarea activității infracționale, în dimineața zilei de joi 8 polițiștii Serviciului de Ordine Publică Olt, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală 9 Scornicești, au efectuat o descindere la locuința bărbatului bănuit de comiterea faptelor.

În urma percheziției efectuate, oamenii legii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 2,8 metri cubi de material lemnos din specia gârniță, secționat, ce ar fi fost sustras din Pădurea Topana. De asemenea, la casa bărbatului au mai fost descoperiți și ridicați, în vederea continuării cercetărilor, doi arbori din specia salcâm, ce ar face obiectul unui dosar penal înregistrat la Secția de Poliție Rurală 9 Scornicești.

Firmă din Argeș, cu punct de lucru în Corabia, amendată cu 1.000 de lei pentru nerespectarea legislației în domeniul silvic

Tot în data de 8 februarie, dar de data aceasta polițiștii Serviciului de Ordine Publică și ai Poliției orașului Corabia, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, au finalizat activitățile de control pe linie de verificare a respectării normelor legale privind depozitarea și comercializarea materialului lemnos, la punctul de lucru din orașul Corabia al unei societăți comerciale din județul Argeș. Astfel, oamenii legii au constatat faptul că la firma corăbiană existau diferențe de material lemnos între stocurile scriptice, înregistrate în aplicația SUMAL și stocurile faptice, inventariate la data efectuării controlului.

Societatea comercială a fost amendată cu 1.000 de lei, iar ca măsuri complementare au fost dispuse confiscarea valorică a 4,4 metri cubi de material lemnos, în valoare totală de aproximativ 1.166 de lei și confiscarea fizică a cantității de 4,1 metri cubi de material lemnos.

Întreaga cantitatea de material lemnos ce a fost confiscată fizic, a fost lăsată în custodia Ocolului Silvic Corabia, iar abaterea constatată a fost sancționată conform articolului 19 din Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți