12.3 C
Slatina
joi,18 aprilie,2024

Ultimele Articole

Ciolacu: Alegerile prezidenţiale – în luna septembrie

- Advertisement -

Alegerile prezidenţiale vor avea loc în luna septembrie, iar cele generale în luna decembrie, a declarat, miercuri, premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, după întâlnirea coaliţiei de guvernare.

„Am hotărât, în afară de comasare, şi o alianţă electorală între Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal pentru lista de europarlamentare, iar în cursul lunii septembrie să avem alegerile prezidenţiale. Primele date sunt trei variante. Nu este foarte greu: 1 – 15, 8 – 22 sau sfârşitul lunii septembrie. Una dintre aceste trei variante va fi aleasă. Consider că cea de mijloc, pentru că pe 15 septembrie încep şcolile şi să nu încurcăm desfăşurarea activităţii copiilor, 8, 22 ar fi cea mai potrivită şi data de 8 decembrie pentru alegerile generale”, a afirmat Ciolacu, la finalul şedinţei decisive a coaliţiei privind organizarea alegerilor, desfăşurată la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că nu vede nimic neobişnuit ca predarea-primirea între actualul şi viitorul preşedinte să se desfăşoare într-o normalitate şi într-un calendar programat.

„Şi eu, şi domnul Nicolae Ciucă am făcut acest lucru când domnia sa mi-a predat mandatul de prim-ministru. Cu două – trei luni înainte, după cum bine ştiţi, am lucrat împreună, astfel încât să ştim toate problemele. Eu nu mai vreau să trăiesc într-o ţară, cum am fost cu Sorin Grindeanu când a fost numit prim-ministru şi-am găsit – îţi aduci aminte, Sorin? – pereţii birourilor cu fire scoase şi tablouri smulse şi nicio agendă lăsată la un schimb de prim-miniştri. Cred că la peste 30 de ani de democraţie, trebuie să intrăm într-o logică de democraţie consolidată şi de respect între noi, indiferent dacă suntem adversari politici. N-am niciun regret şi consider că am făcut ce este mai bine şi pentru colegii mei, dar, în primul şi în primul rând, am luat decizia corectă în ceea ce priveşte România”, a transmis Ciolacu.

Potrivit acestuia, comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale nu este „împotriva democraţiei”, ci „pentru a avea o reprezentare corectă pentru români”.

„Faptul că noi am decis să facem această comasare nu este ceva împotriva democraţiei, este, dimpotrivă, un vot în plus pentru democraţie şi pentru a avea o reprezentare corectă pentru români. Am decis, şi le mulţumesc colegilor mei din PSD, astăzi, la fel ca şi colegilor din PNL, să avem şi o alianţă electorală pentru lista de europarlamentare. Oricât am încerca să împachetăm cuvintele este evident că numai cele două mari partide se pot uni şi pot face faţă unui val extremist. Niciuna dintre cele două forţe politice nu se pot angaja singure în această luptă”, a explicat liderul social-democraţilor.

Preşedintele PSD a susţinut că este vorba despre stabilitatea României, „coerenţă, asumare şi, nu în ultimul rând, despre drumul României, nu neapărat de astăzi, ci de viitor”.

El a aminitit că în trecut şi PSD şi PNL au mai luat astfel de decizii politice şi aşa a putut intra România în UE şi NATO.

„Acum, avem două obiective la fel de importante, acela de a intra cu drepturi depline în Spaţiul Schengen, anul acesta, şi în anul 2026 România să fie membru al OCDE”, a completat Marcel Ciolacu.

Anterior, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, anunţase că alegerile europarlamentare vor fi comasate cu cele locale şi vor avea loc în iunie, iar PSD şi PNL vor merge pe liste comune la alegerile europarlamentare şi separat la alegerile locale.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți