11.2 C
Slatina
sâmbătă,4 mai,2024

Ultimele Articole

Efectivele Jandarmeriei Olt, misiuni în zona lacurilor de acumulare de pe râul Olt, în vederea combaterii braconajului piscicol. În ce perioadă este prohibiție la pescuit

- Advertisement -

Jandarmii olteni au în derulare perioada aceasta misiuni în domeniul respectării prevederilor legale privind pescuitul sportiv sau comercial, în acest sens fiind organizate mai multe acţiuni specifice pe linia prevenirii și combaterii pescuitului ilegal. Astfel, zilele trecute, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt au desfășurat, în comun cu lucrătorii Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură – Serviciul Regional Muntenia, activități de prevenire și combatere a faptelor de încălcare a legislației în domeniul piscicol în zona lacurilor de acumulare de pe râul Olt.

Maior Simona Floricel, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Olt, a declarat că numai în perioada 22 – 24 februarie au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 3.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență 23 din 2008 privind pescuitul și acvacultura.

Reprezentantul IJJ Olt a vorbit și despre perioada de prohibiție instituită în acest an: „Facem precizarea că în luna ianuarie a fost publicat Ordinul 561/2023/11/2024 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție și refacere biologica a resurselor acvatice vii în anul 2024, prin care s-au instituit măsuri de prohibiție pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie – 7 iunie, inclusiv. De asemenea, este interzis pescuitul în scop comercial și recreativ/sportiv al oricăror specii de pești și alte viețuitoare acvatice vii în fluviul Dunărea în zona care constituie frontieră de stat cu Republica Bulgaria, pe o durată de 45 de zile, în perioada 16 aprilie – 30 mai 2024, inclusiv. A fost instituită zonă de protecție pentru resursele acvatice vii în 500 de metri amonte și aval măsurați pe axul albiei minore din axul longitudinal al podurilor care au cel puțin un picior în albia minoră a cursurilor de apă, fiind interzis pescuitul în în perioada 1 ianuarie – 15 martie și 1 noiembrie – 31 decembrie. Prin respectarea acestor reguli, contribuim la conservarea resurselor acvatice și la menținerea echilibrului în ecosistemul acvatic”.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți