18.1 C
Slatina
joi,2 mai,2024

Ultimele Articole

Doi bărbați reținuți după ce au furat mai multe profile de aluminiu dintr-o societate din Caracal

- Advertisement -

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, au reținut miercuri, 6 martie 2024, doi bărbați, unul din Caracal și celălalt din Dobrosloveni, cercetați penal pentru furt calificat. Sunt acuzați că au furat mai multe profile de aluminiu dintr-o societate din Caracal, în prezent aceștia fiind plasați sub control judiciar.

Prejudiciul a fost recuperat, valoarea bunurilor furate fiind de aproape 7.000 de lei.

„În fapt, la data de 29 februarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal au fost sesizați, prin plângere scrisă, de reprezentantul unei societăți comerciale, din municipiul Caracal, județul Olt, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi sustras din curtea societății comerciale mai multe profile din aluminiu, în valoare de aproximativ 7.000 de lei. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind continuate cercetările în vederea identificării autorilor și dispunerii măsurilor legale. În urma activităților investigativ operative, polițiștii au identificat două persoane bănuite de comiterea faptei, respectiv un bărbat de 38 de ani din municipiul Caracal și un tânăr de 27 de ani, din comuna Dobrosloveni, prejudiciul cauzat fiind recuperat și predat persoanei vătămate”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

După administrarea probatoriului, la data de 6 martie, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul Caracal, pe numele celor doi hoți fiind emisă câte o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Pe parcursul zilei de joi, 7 martie, bărbatul din Caracal și tânărul din Dobrosloveni au fost prezentați procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, care au dispus față de aceștia măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Foto: Arhivă (Imagine reprezentativă)

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți