0.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Tânăr de 33 de ani, din Brastavățu, arestat după ce a violat în mașina sa o adolescentă de 14 ani, din aceeași localitate

- Advertisement -

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 10 Vișina, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, au reținut marți, 12 martie 2024, un tânăr cercetat pentru viol. Tânărul, care are 33 de ani și este din comuna Brastavățu, este acuzat că a întreținut relații intime cu o copilă de 14 ani, din aceeași localitate. Fapta s-a petrecut în autoturismul bărbatului, în prezent acesta fiind încarcerat în Arestul Poliției Olt.

Totul a fost sesizat polițiștilor de către tatăl victimei violului.

„În fapt, la data de 12 martie, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apelul de urgență 112, de către un bărbat din comuna Brastavățu, județul Olt, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 14 ani, ar fi fost victima infracțiunii de viol. În urma activităților investigativ operative efectuate de către polițiștii Secției de Poliție Rurală 10 Vișina, s-a constatat faptul că, în seara zilei de 11 martie, în jurul orei 20:00, minora ar fi întreținut raporturi sexuale consimțite cu un tânăr de 33 de ani, din comuna Brastavățu. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol, cercetările fiind continuate pentru documentarea activității infracționale și dispunerea de măsuri legale”, a declarat subinspector Cosmin Lupu, purtătorul de cuvânt al IPJ.

Sursa citată mai arată că, în urma probatoriului administrat, la data de 12 martie, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul Corabia, pe numele bărbatului s-a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

În cursul zilei de miercuri, 13 martie, tânărul a fost prezentat în fața magistraților Judecătoriei Corabia, care au admis propunerea procurorilor Parchetului Corabia și au dispus măsura arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, față de acesta.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți