20.2 C
Slatina
sâmbătă,27 aprilie,2024

Ultimele Articole

Un adolescent dispărut dintr-o căsuță de tip familial din Caracal, căutat de polițiști

- Advertisement -

Polițiștii din Olt caută un băiat, în vârstă de 15 ani, care în cursul zilei de joi a plecat de la o căsuță de tip familial din municipiul Caracal și până acum nu s-a întors.

Dispariția a fost sesizată polițiștilor de educatorul de la centru, în cursul serii de joi.

„La data de 14 martie, în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal au fost sesizați cu privire la faptul că minorul Alexandru Ionuț Mustață, în vârstă de 15 ani, a plecat voluntar de la CSRC Sfântul Nicolae, din municipiul Caracal, în cursul zilei de 14 martie și nu a mai revenit. Semnalmente: înălţime 1,68 metri, greutate aproximativ 60 de kilograme, păr negru, tuns scurt, ochi căprui, față ovală. La momentul plecării, acesta purta un trening de culoare bej, iar în picioare purta pantofi sport, de aceeași culoare”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Nu este pentru prima dată când adolescentul a dispărut, însă mereu acesta a revenit sau a fost găsit cu ajutorul polițiștilor. Ultima oară a plecat din Căsuța „Sfântul Nicolae” Caracal chiar în luna noiembrie a anului trecut, acesta fiind ulterior la rude de-ale sale care locuiesc în municipiul Slatina.

Cei care pot furniza informații ce pot ajuta la găsirea băiatului de 15 ani sunt rugați să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze la numărul de urgență 112.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți