20.2 C
Slatina
sâmbătă,27 aprilie,2024

Ultimele Articole

Primarul Emil Moț: Investițiile din Slatina, finanțate cu fonduri de la CNI, în grafic

- Advertisement -

Trei investiții majore se derulează sau sunt în plan de proiectare la nivelul municipiului Slatina. Este vorba despre Sala Polivalentă cu 3.000 de locuri din zona Cartierului ANL de la Zahana, dar și despre noul stadion din zona Podului Olt cu zece mii de locuri și creșa ce se va construi tot în zona Podului Olt, de la ieșirea din Slatina spre Craiova, pe partea dreaptă.

Lucrările sunt în grafic, potrivit primarului Emil Moț, care luni, 25 martie 2024, a avut o întrevedere cu directorul general al Companiei Naționale de Investiții, instituție care alocă fonduri pentru derularea acestor lucrări.

„Dragi slătineni! În urma întâlnirii de ieri (luni n.r.) cu doamna Manuela Pătrășcoiu, director general al Companiei Naționale de Investiții, avem certitudinea că toate investițiile municipiului Slatina, finanțate din fondurile companiei, sunt în grafic. Astfel, în viitorul apropiat, Slatina se va bucura de o Sală Polivalentă modernă, un Stadion cu capacitate pentru 10.000 de spectatori și o Creșă cu 110 locuri”, a declarat edilul.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți