4.1 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Primarul Emil Moț, o nouă vizită la baza sportivă ce se construiește în Cartierul Progresu’ al Slatinei

- Advertisement -

Lucrările se desfășoară în ritm alert la nouă bază sportivă „Dumitru Dobrescu” ce se construiește în locul fostului ștrand din Cartierul Progresu’, din municipiul Slatina. Investiția ar urma să fie finalizată până cel târziu sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie, când se va inaugura cu un concurs de skateboarding, unde sunt așteptați să participe concurenți și din străinătate.

Pentru a vedea care mai este stadiul lucrărilor, în dimineața zilei de joi, 28 martie, edilul Emil Moț a făcut o nouă vizită de lucru pe șantier.

„Dragi slătineni! Astăzi (joi n.r.), am făcut o vizită la baza sportivă și de agrement ‘Dumitru Dobrescu’, proiectul meu de suflet, pentru a verifica cum avansează lucrările. Fiecare pas înainte ne apropie de visul nostru de a oferi slătinenilor un loc minunat pentru relaxare și recreere. Vă mulțumesc tuturor celor implicați pentru eforturile depuse și pentru că împărtășiți această viziune cu mine. Cu fiecare detaliu adăugat, baza sportivă și de agrement ‘Dumitru Dobrescu’ devine tot mai frumoasă și mai accesibilă pentru toți locuitorii orașului nostru”, a declarat primarul municipiului Slatina.

Proiectul derulat în această perioadă de Primăria Slatina vizează reabilitarea fostei baze sportive „Dumitru Dobrescu” din Cartierul Progresu’ al Slatinei și va avea cel mai mare skateparc din România, cu o suprafață de peste 3.600 metri pătrați utili. Suma pe care municipalitatea o alocă pentru realizarea lucrărilor este de peste 24 milioane de lei, investiția fiind demarată în anul 2022, după ce administrația publică locală a preluat în administrare terenul de la Ministerul Tineretului și Sportului.

Potrivit proiectului de reabilitare a fostului ștrand din Progresu’, pe o suprafață de peste 17.000 de metri pătrați se vor construi un amfiteatru în aer liber, parc cu diverse tipuri de arbuști, locuri de joacă pentru copii – 1.067 metri pătrați, spații pentru activități în aer liber, precum fitness sau șah, skate park – 3.602 metri pătrați, zonă pentru role și biciclete, spații verzi în suprafață totală de 7.442 metri pătrați, fântână arteziană – 82 metri pătrați, irigată cu sistem automat, sistem de iluminat cu LED-uri, sistem de colectare, dirijare și evacuare a apelor pluviale, grupuri sanitare și o parcare pentru autoturisme.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți