Eveniment important pentru senatorul social democrat oltean Liviu Voiculescu, care la începutul acestei săptămâni a anunțat că și-a deschis cabinet parlamentar chiar în comuna sa natală Cungrea. A avut parte de oaspeți de seamă la inaugurare, printre ei fiind Marius Oprescu, președintele PSD Olt și președinte al Consiliului Județean Olt, Ionuț Ivan și Virgil Delureanu, vicepreședinți ai CJ, subprefectul de Olt Cosmin Floreanu, deputații Marius Iancu, Florin Barbu, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, și Adrian Chesnoiu, Daniel Tudor, primar al orașului Scornicești, dar și șefi de instituții județene, unul dintre ei fiind Adelin Bărbulete, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Olt.
De asemenea, alături de parlamentar, dar și de Cosmin Vlad, actualul primar al localității din nordul județului Olt au fost și zeci de cungreni.
Liviu Voiculescu este fost edil al comunei Cungrea în perioada 2016 – 2020, an în care la alegerile parlamentare a fost ales senator PNL de Olt. La sfârșitul anului trecut, în toamnă, a ales să demisioneze de la șefia organizației județene a PNL Olt, iar recent a anunțat că s-a alăturat echipei PSD.
„Știu ce am lăsat în urmă, am mizat pe calitățile celui care m-a succedat la Primăria Cungrea și nu am dat greș. Cosmin Vlad, ca și mine, și-a dorit și își dorește în continuare pentru cungreni să-i facă mândri de comuna lor. Satisfacția este cu atât mai mare cu cât noua familie politică la care am aderat, formată din oameni de calitate, serioși, competenți și cărora le pasă de oameni, își manifestă aceeași încredere și susținere. Avem viziune, avem motivare și suntem o echipă unită și puternică. De aceea ne-am mobilizat cu toții, împreună cu președintele PSD Olt, Marius Oprescu, pentru a continua să oferim comunei Cungrea și locuitorilor săi aceeași încredere, siguranță și respect pe care le merită!”, a postat senatorul PSD de Olt Liviu Voiculescu pe pagina sa oficială de Facebook.