13.1 C
Slatina
joi,2 mai,2024

Ultimele Articole

Trei autoturisme implicate într-un accident produs pe o stradă din Slatina. Unul dintre ele a intrat în celelalte două care erau parcate regulamentar

- Advertisement -

Un eveniment rutier care putea avea urmări mult mai grave s-a produs în după-amiaza zilei de luni, 1 aprilie 2024, în jurul orei 16:00, pe o stradă din municipiul Slatina. În timp ce conducea autoturismul pe strada Primăverii, potrivit unor surse, un șofer ar fi pierdut controlul direcției de deplasare pe fondul vitezei excesive și a intrat violent în două mașini care erau parcate regulamentar pe partea carosabilă, în urma coliziunii două dintre cele trei vehicule implicate fiind serios avariate.

Una a fost proiectată într-un copac de pe trotuar, iar parte din roțile a două dintre mașini s-au rupt. Din fericire nu au existat victime omenești și doar pagube materiale, iar șoferul vinovat a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Sursă foto: Info Trafic Slatina – Grup Facebook

Polițiștii de la Biroul Rutier Slatina s-au deplasat la fața locului pentru a face cercetări și a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul de circulație, dar și în vederea dispunerii măsurile legale.

În urma verificărilor efectuate la locul evenimentului, conducătorul auto a fost lăsat pieton, fiindu-i reținut permisul auto pentru o perioadă de 60 de zile, acesta fiind și amendat de polițiști cu 990 de lei pentru conducere agresivă și producerea unei tamponări.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți