23.1 C
Slatina
luni,6 mai,2024

Ultimele Articole

Se extinde sistemul de apă și canalizare în satul Bălănești al comunei Mărunței

- Advertisement -

Continuă investițiile în comuna olteană Mărunței, reprezentanții administrației publice locale semnând recent contractul de finanțare a unei investiții așteptată de întreaga comunitate dintr-un sat ce aparține comunei. Aceasta se va realiza prin Programul „Anghel Saligny”.

Emil Popescu, primarul comunei, că este vorba de semnarea contractului privind extinderea rețelei de apă și canalizare în satul Bălănești.

„Astăzi (miercuri, 3 aprilie n.r.) am semnat, alături de ministrul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, contractul de finanțare pentru proiectul ‘Extinderea sistemului de apă și canalizare în satul Bălănești’. Este un proiect pe care l-am promis locuitorilor din Bălănești și urmează în cel mai scurt timp să începem lucrările”, a postat primarul comunei Mărunței pe pagina sa oficială de Facebook.

Puțin peste 19,1 milioane de lei este valoarea investiției, potrivit proiectului semnat.

Ministrul Adrian Veștea a semnat nu mai puțin de 30 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare totală de aproximativ 378 milioane de lei.

Contractele au fost semnate cu majoritatea beneficiarilor proiectelor și vizează atât modernizarea drumurilor de interes local, cât și înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a stațiilor de epurare.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți