23.1 C
Slatina
luni,6 mai,2024

Ultimele Articole

Deputatul PSD de Olt Florin Barbu, ministrul Agriculturii, anunță că 5.100 de hectare din județ vor fi irigate cu apă din Fluviul Dunărea

- Advertisement -

Prin modernizarea amenajării Sadova – Corabia vor fi irigate peste 33.000 de hectare din județele Dolj și Olt vor fi irigate cu apă din Fluviul Dunărea, anunțul fiind făcut în cursul zilei de joi, 4 aprilie 2024, de deputatul PSD Florin Barbu, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Lucrările de reabilitare și investiții pe 20 de canale și trei stații prin care se va aduce apă din Dunăre în Amenajarea Sadova – Corabia, 5.100 de hectare din județul nostru urmând a fi irigate cu aceasta.

„️Se execută lucrări de reabilitare și investiții pe 20 de canale și în trei stații de pompare care vor aduce apa din Dunăre pentru irigarea a 28.000 de hectare din județul Dolj și 5.100 de hectare din județul Olt”, a declarat parlamentarul social democrat Florin Barbu.

Ministrul Agriculturii a mai spus că valoarea acestei investiții se ridică la 233 milioane de lei și se va finaliza peste doi ani, în anul 2026, acesta lucrând la proiect încă de pe vremea când caracaleanul era director general al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare.

„Este un proiect important, la care am lucrat încă din perioada când am condus Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare prin care combatem fenomenul de deșertificare din Lunca Dunării!”, a subliniat deputatul PSD de Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți