5.9 C
Slatina
miercuri,4 decembrie,2024

Ultimele Articole

Bărbat din Osica de Sus, prins la pescuit cu unelte neautorizate și în perioada de prohibiție. Jandarmii i-au deschis dosar penal

- Advertisement -

În timp ce executau misiuni specifice de prevenire și combatere a braconajului piscicol, jandarmii olteni au surprins în noaptea de sâmbătă spre duminică, 13 spre 14 aprilie, în jurul orei 04:30, un bărbat care descărca, dintr-o ambarcațiune pneumatică, un sac din rafie în care se aflau plase de pescuit de tip monofilament, pe malul drept al râului Olt, în apropierea localității Brâncoveni.

Este vorba despre un bărbat care avea asupra lui aproape cinci kilograme de șalău și setci în lungime totală de 300 de metri.

„Bărbatul în vârstă de 48 ani a fost legitimat, i-a fost stabilită identitatea și s-a constatat că acesta deținea, fără autorizație de pescuit, în perioada de prohibiție, plase de pescuit de tip setcă monofilament, în lungime de 300 metri, precum și o cantitate de 4,5 kilograme de pește, specia șalău, care a fost deversată în apele râului Olt. Jandarmii i-au celui în cauză întocmit acte procedurale de sesizare a organelor de urmărire penală cu propunerea privind încadrarea juridică a faptelor de ‘pescuit comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit’, ‘pescuitul comercial prin orice metode și mijloace al peștilor în perioada de prohibiție’ și ‘deținerea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament’, fapte prevăzute și pedepsite de Ordonanța de Urgență a Guvernului 23 din 2008 privind pescuitul şi acvacultura. Barca pneumatică și cele patru plase de pescuit au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, fiind predate ulterior organelor de cercetare penală, împreună cu persoana în cauză, în vederea continuării cercetărilor şi aplicării măsurilor legale”, a declarat plutonier adjutant Simona Ciopor, purtător de cuvânt al Jandarmeria Olt.

Sursa citată a mai spus că misiunea s-a desfășurat în cooperare cu inspectorii piscicoli din cadrul Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol.

„La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt sunt desfășurate constant acțiuni în cooperare sau în sistem propriu, pentru combaterea oricăror fapte de încălcare a legislației în domeniul piscicol. Acțiunile de acest gen vor continua, atenția jandarmilor fiind îndreptată asupra modului de respectare a normelor în vigoare pentru conservarea și protecţia faunei piscicole. Jandarmii olteni reamintesc faptul că din data de 9 aprilie a început prohibiția generală pentru pescuitul în habitatele piscicole naturale, în scop comercial, recreativ/sportiv și familial, iar pescarii își vor putea relua activitatea după data de 7 iunie 2024. Îndemnăm cetățenii să susțină mecanismul și importanța perioadei de prohibiție, aceasta având ca scop principal protejarea resursei și asigurarea, în viitor, a calității pescuitului”, a mai spus reprezentantul IJJ Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți