16.2 C
Slatina
marți,30 aprilie,2024

Ultimele Articole

Primarul Emil Moț, apel pentru părinții copiilor care au început să se joace în noua bază sportivă din Cartierul Progresu’ al municipiului Slatina

- Advertisement -

Nici nu a fost inaugurată noua Bază sportivă „Dumitru Dobrescu” din Cartierul Progresu’ al municipiului Slatina, acest lucru urmând a se întâmpla cel mai probabil spre sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie 2024, că cei mai curioși de noua locație sunt deja copiii care au luat cu asalt zona de agrement, pentru a se folosi de spațiile de joacă din interiorul acesteia.

Și cum există pericolul de accidentări sau producerea unor alte evenimente neplăcute, edilul Emil Moț vine cu un apel important la adresa părinților tinerilor care intră în noua bază sportivă cu biciclete, trotinete sau skateboard-urile.

„Dragi părinți, vă adresez un apel important ce ține de protejarea copiilor noștri! Înainte de deschiderea oficială a Bazei sportive și de agrement ‘Dumitru Dobrescu’, vă rog să ne sprijiniți în promovarea siguranței copiilor noștri! Haideți să îi îndrumăm să aștepte cu răbdare inaugurarea, pentru a evita eventualele accidentări sau incidente neplăcute. Vă mulțumesc din suflet pentru susținerea și înțelegerea dumneavoastră!”, este mesajul transmis de primarul municipiului Slatina.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți