15.2 C
Slatina
marți,30 aprilie,2024

Ultimele Articole

Zeci de medici de familie și farmacii, controlați de angajații CAS Olt. S-au constatat nereguli

- Advertisement -

Angajații Serviciului Control al Casei de Asigurări de Sănătate Olt a efectuat de la începutul acestui an și până în prezent 47 de acțiuni de control, aproape 30 dintre acestea fiind efectuate la medici de familie și farmacii din județ. Iar în urma acestora au fost date amenzi de aproximativ 170.000 de lei, din cauza zecilor de nereguli constatate.

Potrivit unui comunicat de presă remis de CAS Olt, au fost verificaţi 18 medici de familie, doi furnizori de investigaţii medicale paraclinice, un furnizor de dispozitive medicale, zece farmacii, un cabinet stomatologic, trei controale au vizat asistența medicală spitalicească, cinci asistența medicala de specialitate clinică, cinci programele naționale de sănătate și două controale au fost efectuate la furnizori de medicină fizică și de reabilitare.

„În cadrul acestor controale, s-a verificat modul de respectare a clauzelor contractuale,
concordanța serviciilor medicale contractate, raportate de furnizor și decontate de casa de asigurări de sănătate cu serviciile medicale consemnate în evidențele cabinetelor medicale, respectarea programului de lucru precum și modul de respectare pe parcursul derulării contractului a condiţiilor existente la momentul evaluării. Urmare acțiunilor de control realizate, a fost imputată furnizorilor verificați contravaloarea serviciilor medicale raportate la CAS Olt cu nerespectarea prevederilor legale şi a obligaţiilor contractuale, aceasta fiind în suma de 168.188 de lei”, se arată în comunicat.

Potrivit aceleiași surse, principalele disfuncţionalităţi şi iregularităţi identificate în timpul verificărilor au fost constatarea unor servicii medicale raportate şi neregăsite consemnate în registrele de consultaţii, cazuri de pacienți care erau internați în aceeași unitate sanitară prin spitalizare continuă și în aceeaşi zi au beneficiat de servicii medicale în ambulatoriu sau în regim de spitalizare de zi, acordarea de certificate de concediu medical fără respectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului 158 din 2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate și nerespectarea programului de lucru.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți