Sala Europa a Consiliului Județean Olt a găzduit în dimineața zilei de marți, 30 aprilie 2024, o conferință de presă în cadrul căreia autoritățile locale și județene au anunțat înființarea unei sucursale a Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, în municipiul Slatina. Aceasta urmează a își desfășura activitatea în incinta fostului Colegiu Național Agricol „Carol I”, cunoscut ca fostul Liceu Agricol de la Strehareți, amfitrioni ai evenimentului fiind Mihnea Costoiu, rectorul instituției de învățământ superior, Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, Emil Moț, primarul municipiului Slatina, Adrian Bărbulete, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Olt, dar și prorectorul Cristian Negrescu, care a preluat în coordonare Centrul universitar Pitești, și colegi din Pitești, respectiv vicepreședintele Alin Mazăre și prorectorul Tudor Petrescu, parte din noua echipă de conducere.
Politehnica din Capitală este cea mai mare instituție de învățământ superior din România și unul dintre cele mai extinse și performante centre de cercetare din țară. Cu o rată de angajare a absolvenților de peste 95% în primul an după absolvire, Politehnica este cel mai de încredere furnizor de capital uman specializat pentru companiile prezente în mai multe regiuni din România. Prezența sa la Slatina va aduce numeroase beneficii atât pentru studenți, cât și pentru comunitatea locală, oferind oportunități noi, consolidând mediul educațional și contribuind la dezvoltarea profesională a tinerilor din municipiul reședință a județului Olt și din împrejurimi, anunță oficialii.
Rând pe rând, gazdele conferinței de presă au spus cât de mult înseamnă înființarea acestei sucursale a universității din Capitală la Slatina.
„Aducem în atenţia publică un eveniment de importanţă pentru judeţul Olt, în special pentru tinerii din Slatina care sunt în ani terminali şi nu numai. O dată lansat acest proiect, el va dăinui în Slatina. În acelaşi timp, cred că este important şi pentru angajatorii de pe platforma industrială din Slatina, una dintre cele mai dezvoltate din România. Fără prea multe cuvinte, chiar cred că acest lucru reprezintă un eveniment important pentru învăţământul din judeţul Olt şi vrem să vă anunţăm, astăzi (marți n.r.), deschiderea unei sucursale a Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie – Politehnica Bucureşti, una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior nu doar din România, ci şi din Europa. Este, în acelaşi timp, cea mai mare instituţie de învăţământ superior din România. Cred că deschiderea acestei sucursale va fi un lucru care va aduce multe beneficii comunităţii locale. Ne asigurăm, în acelaşi timp, că tinerii din Slatina şi din judeţul Olt vor avea acces la o instituţie de învăţământ prestigioasă, fără să mai fie nevoiţi să plece din Slatina către celelalte oraşe. (…) În acelaşi timp, platforma industrială va avea soluţii. Începând de astăzi vom demara discuţii cu angajatorii de pe platfomra industrială astfel încât să vedem exact ce nevoie au şi pe ce specializări, astfel încât Politehnică să-şi structureze planul de învăţământ şi să ştie exact cu ce ofertă va veni în viitorul apropiat şi, pe termen mediu, în localitatea noastră. (…) Sunt convins că din viitorii absolvenţi ai Politehnicii – Sucursala Slatina vom avea viitorii ingineri de pe platforma industrială”, a declarat Marius Oprescu, președintele CJ Olt.
Tot ce înseamnă infrastructură pentru înființarea filialei Politehnicii București va fi pus la dispoziție de municipalitate, a spus primarul Emil Moț: Noi o să punem la dispoziţie Politehnicii Bucureşti tot ce înseamnă infrastructura: internat, cantină, săli de clasă, sală de sport, absolut tot ce este nevoie pentru o instituţie de învăţământ superior. Este o onoare pentru noi şi suntem mândri pentru că Politehnica are încredere în acest oraş. Asta înseamnă că se gândesc la generaţiile viitoare şi se gândesc la potenţialul pe care oraşul nostru, Slatina, îl are în tot ce înseamnă viitori absolvenţi. Vom avea ingineri pentru platforma industrială, oameni din Slatina, judeţul Olt, dar şi din judeţele învecinate care nu vor mai trebui să se ducă Bucureşti, la Craiova, la Timişoara şi vor sta aici. Avem oameni de valoare care n-au posibilitatea să urmeze studiile universitare la Bucureşti sau în alte oraşe mari”.
Iar Adrian Bărbulete, șeful învățământului oltean, a spus că evenimentul din această zi nu poate decât să-i onoreze pe locuitorii județului.
„Sunt bucuros să fiu astăzi aici şi să iau parte la acest eveniment care nu poate decât să ne onoreze pe fiecare dintre cetăţenii judeţului Olt. La Slatina va exista această filială a unei universităţi de prestigiu şi sunt covins că tinerii noştri, viitorii absolvenţi ai liceului, îşi vor găsi finalitatea studiilor la Slatina. Este primul lucru important, după finalizarea liceului, să creăm posibilitatea acestor tineri să rămână acasă şi să-i determinăm să rămână angajaţi pe platforma industrială. Acest lucru nu înseamnă decât dezvoltare atât intelectuală, cât şi economică. Doresc succes acestei iniţiative şi sunt convins că va avea”, a declarat Bărbulete.
Mihnea Costoiu, rectorul universității, a ținut să vorbească despre ce a dus la decizia înființării la Slatina a unei sucursale ce aparține Politehnicii din Capitală.
„Este pentru noi o plăcere să fim astăzi (marți n.r.) la dumneavoastră. Nu suntem pentru prima oară, ci după discuţii multiple pe care le-am avut cu domnul preşedinte şi cu domnul primar, cărora ţin să le mulţumesc pentru deschiderea extraordinară de care au dat dovadă din momentul în care am pus în discuţie existenţa unei extensii, a unei sucursale, la Slatina. Am avut mai multe discuţii, nu este o decizie de moment, nu este o decizie luată în grabă. După ce Politehnica din Bucureşti s-a unit cu Universitatea din Piteşti, am transformat universitatea în cea mai mare din această parte a lumii, evident discuţiile au pornit despre potenţialul centrelor şi în acest context am pornit şi discuţiile despre potenţialul extensiilor pe care colegii de la Piteşti le aveau deja, Slatina fiind unul dintre aceste centre. Avem în acest moment cursuri la Piteşti pentru pregătirea cadrelor didactice, învăţământ primar şi preşcolar, şi discuţiile au fost în direcţia extinderii acestei oferte educaţionale către Slatina. (…) Noi avem foarte multe date care prezintă situaţia din judeţ şi din regiune. Cert este că ne confruntăm cu o criză majoră de forţă de muncă calificată. Covârşitoarea majoritate a angajatorilor solicită insistent forţă de muncă în mai multe domenii nu doar în inginerie generic vorbind, ci şi în inginerie în anumite domenii punctual. Credem că este datoria noastră morală şi profesională de a veni în întâmpinarea tinerilor care ar avea o şansă în plus prin prezenţa noastră în Slatina. De asemenea, dincolo de criza de forţă de muncă, este o realitate faptul că există încă destul de multe familii cu venituri reduse, în regiune. Statistic, un număr important dintre absolvenţii cu Bacalaureat nu urmează studii de învăţământ superior într-un centru de învăţământ clasic. În acest context, ne dorim să oferim aici un învăţământ care să aibă în plus, nu doar prezenţa fizică în Slatina, ci şi o calitate extraordinară la care noi ţinem foarte mult”, a declarat rectorul Mihnea Costoiu.
La întrebarea jurnaliștilor când ar urma să fie deschisă sucursala universității bucureștene la Slatina, Costoiu a spus că cel mai probabil acest lucru se va întâmpla începând cu anul universitar 2025 – 2026, dar ar putea exista posibilitatea organizării unei admiteri la această instituție de învățământ superior și în toamna acestui an.