18.2 C
Slatina
duminică,19 mai,2024

Ultimele Articole

Pompierii au gestionat peste 500 de apeluri la 112, în minivacanța de 1 Mai și Paște

- Advertisement -

Peste o sută de pompieri au asigurat în fiecare zi, în minivacanța prilejuită de Ziua Muncii și de Sărbătorile Pascale, misiunile de protecție a populației, la nivelul județului Olt. Astfel, între 1 și 6 mai, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt au gestionat peste 500 de apeluri primite prin intermediul apelului de urgență 112, mai exact 532.

Aproape 90 din totalul intervențiilor din aceste zile au fost ale paramedicilor SMURD.

„Din numărul total de intervenții, 89 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, dar s-au înregistrat și cinci incendii, fără probleme deosebite, cele mai multe având cauza probabilă instalațiile electrice defecte sau cu improvizații”, a transmis Alina Oprea, purtător de cuvânt al ISU Olt.

Potrivit sursei citate, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Olt au desfășurat în această perioadă acțiuni de control și diseminare a informațiilor cu caracter preventiv, la principalele lăcașuri de cult din județ.

Iar pe timpul controalelor pompierii au verificat dacă sunt asigurate următoarele măsuri: stabilirea regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor, cu accent pe utilizarea focului deschis, evacuarea persoanelor participante la slujbele religioase și menţinerea accesului liber pe căile de intervenție; limitarea accesului credincioșilor în lăcaşurile de cult, până la capacitatea normată și menţinerea uşilor de pe căile de acces şi evacuare în poziţie deschisă; verificarea existenţei mijloacelor iniţiale de stingere şi instruirea personalului pentru cunoaşterea modului de funcţionare a stingătoarelor, a mijloacelor tehnice PSI şi a posibilităţilor de alimentare cu apă în caz de incendiu; stabilirea modalităților de alertare operativă a forţelor de intervenţie.

„Au fost executate nouă controale la lăcașuri de cult din județ și au fost aplicate 16 avertismente. Principalele nereguli constatate au fost: exploatarea instalațiilor electrice cu improvizații, nu au fost stabilite măsurile de apărare împotriva incendiilor, în perioadele în care activitatea normală este întreruptă, stingătoarele nu au fost verificate, conform normelor în vigoare”, arată reprezentantul ISU.

Recomandările salvatorilor ISU pentru cetățeni sunt să respecte toate măsurile de prevenire, iar informații privind modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență fiipregătit.ro și prin intermediul aplicației de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit pentru terminalele mobile.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți