21.2 C
Slatina
duminică,19 mai,2024

Ultimele Articole

Tânăr din Drăgănești Olt, posibil sub influența drogurilor la volanul unei mașini, de Paște

- Advertisement -

Polițiștii Poliției orașului Drăgănești Olt au oprit în ziua de 5 mai, prima zi de Paște, în jurul orei 17:20, pentru control, pe Drumul Comunal 120, din localitate, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din localitate. Acesta s-ar fi urcat la volanul mașinii sub influența drogurilor, având în vedere că aparatul DrugTest a indicat posibila prezență a unor astfel de substanțe interzise.

„Tânărul a fost testat atât cu aparatul DrugTest, care a indicat posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, tânărul fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Polițiștii au întocmit pe numele său dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Foto: Imagine reprezentativă (Arhivă)

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți