21.2 C
Slatina
sâmbătă,27 iulie,2024

Ultimele Articole

Cinci tineri din Caracal și Corabia, arestați după ce au bătut pe stradă un bărbat din Deveselu

- Advertisement -

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Caracal s-au sesizat din oficiu joi, 9 mai 2024, cu privire la faptul că, în după-amiaza zilei respective persoane necunoscute ar fi agresat un bărbat în vârstă de 39 de ani, din comuna Deveselu, pe strada Piața Victoriei din zona Parcului „Constantin Poroineanu” Caracal, totodată fiind tulburată liniștea si ordinea publică. Oamenii legii au reușit să-i identifice pe agresori ca fiind cinci tineri din Caracal și Corabia, care au fost reținuți și arestați.

Potrivit subinspectorului Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al IPJ Olt, oamenii legii au întocmit inițial, în cauză, dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, cercetările fiind continuate în vederea identificării persoanelor bănuite, documentării activității infracționale și dispunerii măsurilor legale.

„În urma activităţilor investigativ operative desfăşurate, polițiștii de investigații criminale, din cadrul Poliției municipiului Caracal, au identificat cinci tineri, cu vârstele cuprinse între 21 și 25 de ani, din localitățile Corabia și Caracal, bănuiţi de comiterea faptelor. După administrarea probatoriului, la data de 11 mai, sub supraveherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, pe numele celor cinci tineri a fost emisă câte o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt”, a spus reprezentantul Poliției Olt.

În cursul zilei de duminică, 12 mai, cei cinci tineri din Caracal și Corabia au fost prezentați în fața magistraților Judecătoriei Caracal, care au dispus față de aceștia măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

FOTO: Reținuți infracțiune – imagine reprezentativă (Arhivă)

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți