-2.7 C
Slatina
duminică,24 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Aproape 1.500 de elevi prezenți la concursul de cultură generală „Disney Cup”, desfășurat marți în unitățile școlare slătinene

- Advertisement -

Elevii de la clasele a V-a, a VI-a și a VII-a care s-au înscris să susțină concursul de cultură generală „Disney Cup”, organizat de Primăria municipiului Slatina și ajuns anul acesta la ediția cu numărul 16, au avut emoții marți, 14 mai 2024, când acesta s-a desfășurat în școlile gimnaziale slătinene. Din totalul de aproximativ 1.500 de copii înscriși, doar 36 vor fi câștigători ai unei excursii care va fi la Disneyland din Paris, Franța.

Iar cei mai mulți înscriși au fost elevii de clasa a VII-a – 534, urmați de cei de la clasa a VI-a – 486 și elevii de clasa a V-a – 467, potrivit datelor furnizate de municipalitate.

Concursul a început puțin după ora prânzului și s-a desfășurat conform regulamentului ce a fost comunicat cu mult timp înainte către unitățile de învățământ din municipiu. Iar subiectele au fost stabilite de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Olt.

36 de elevi, câte trei de la fiecare instituție școlară, vor fi câștigători ai concursului de cultură generală, care vor merge în excursia de câteva zile la Disneyland, înainte de începerea anului școlar 2024 – 2025.

„Felicitări tuturor celor 1.487 de elevi pentru participarea la concursul de cultură generală «Disney Cup», ediția a XVI-a! Pentru cei 36 de câștigători, începe o călătorie magică în lumea Disney, unde vor trăi experiențe de neuitat timp de 5 zile. Fiecare dintre voi a adus o contribuție specială la competiție, iar acum este momentul să vă bucurați de succesul meritat. Felicitări și multă distracție în aventura care vă așteaptă!”, a declarat Emil Moț, primar al Slatinei.
Câștigătorii vor fi anunțați în maximum 15 zile după desfășurarea competiției, aceștia urmând a fi însoțiți la Paris și de câteva cadre didactice.
- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți