27.3 C
Slatina
duminică,16 iunie,2024

Ultimele Articole

Patru cursuri pentru șomerii din județ, organizate de AJOFM în iunie. Oltenii pot deveni, printre altele, inspector SSM, îngrijitor spații verzi și frizer

- Advertisement -

Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt organizează şi în luna iunie a acestui an programe de formare profesională. De această dată, sunt patru cursuri noi, acestea fiind destinate unui număr de 56 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, acestea urmând a fi calificate în diverse domenii de activitate, anunţă Elena Iordache, purtător de cuvânt al instituției.

Reprezentantul AJOFM Olt a declarat că principalele meserii-ocupații, în funcție de numărul de participanți, pentru care se vor organiza cursuri gratuite pentru șomeri luna viitoare sunt: inspector în domeniul Sănătății și Securității în Muncă (SSM) – 14 locuri la un curs, îngrijitor spații verzi – 14 locuri tot la un curs, competenţe de bază de matematică, ştiinţe şi tehnologie – 14 locuri la curs și frizer – 14 locuri la un curs.

Pentru șomerii indemnizați și neindemnizați, programele de formare profesională sunt gratuite.

„Serviciile de formare profesională sunt gratuite pentru şomerii indemnizaţi şi neindemnizaţi înregistraţi în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt, iar persoanele care realizează venituri pot urma aceste programe de formare profesională suportând contravaloarea lor”, a precizat Elena Iordache, purtătorul de cuvânt al agenției.

Pentru detalii suplimentare despre cele patru cursuri gratuite din luna iunie 2024, șomerii interesaţi, și nu doar ei, se pot adresa Compartimentului Formare Profesională din cadrul AJOFM Olt, cu sediul în strada Dinu Lipatti, nr. 28, sau la telefon 0249.413.099.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți