33.1 C
Slatina
luni,22 iulie,2024

Ultimele Articole

Arest preventiv pentru două persoane acuzate de trafic de droguri de risc și mare risc. Erau vândute unor consumatori din Olt, oamenii legii efectuând descinderi în Slatina și comune limitrofe

- Advertisement -

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Olt, au documentat activitatea infracțională a două persoane, o femeie și un bărbat, cercetate pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc. Substanțele interzise au ajuns la consumatori din județul Olt, iar pentru a ancheta activitatea acestora au avut loc percheziții domiciliare în municipiul Slatina, dar și în comune învecinate.

Faptele au avut loc la începutul acestui an, în perioada februarie – mai.

„Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în perioada februarie – mai 2024, una dintre persoane ar fi deținut și comercializat, în mod repetat, droguri de risc și de mare risc, respectiv canabis, cocaină și MDMA, către consumatori din județul Olt. Cea de-a doua persoană a fost prinsă în flagrant delict, în cursul zilei de ieri (miercuri, 29 mai n.r.) în timp ce ar fi deținut o cantitate de canabis destinată vânzării, un grinder, un cântar electronic de precizie, precum și o sumă de bani. De asemenea, din probatoriul administrat a rezultat că aceasta ar fi vândut în mod repetat canabis (drog de risc) către diverși consumatori, inclusiv celeilalte persoane cercetate”, se precizează într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliție Județean Olt.

Iar pentru documentarea activității infracționale, s-au pus în executare 13 mandate de percheziție domiciliară, unde au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, fragmente vegetale uscate de culoare verde olive, dispozitive de mărunțit, cântare electronice de precizie, telefoane mobile și sume de bani.

De asemenea, potrivit aceluiași comunicat, au fost conduse la audieri 38 de persoane în baza mandatelor de aducere emise pe numele acestora.

După administrarea probatoriului, miercuri, 29 mai, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Olt au dispus reținerea a două persoane, pentru 24 de ore.

Iar joi, 30 mai, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Olt care a dispus arestarea preventivă a celor două persoane, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea oamenilor legii a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române și de sprijinul politiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Olt și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt și Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți