32.2 C
Slatina
duminică,14 iulie,2024

Ultimele Articole

Jandarmii olteni au verificat peste 70 de persoane în aplicația eDAC pe parcursul a trei zile

- Advertisement -

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt au asigurat în acest sfârșit de săptămână măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfășurării mai multor evenimente cultural artistice care au avut loc în câteva localități ale județului. Din fericire, nu au fost înregistrate incidente majore, având în vedere că au fost date doar puțin peste zece amenzi. Însă, au existat peste 70 de persoane pe care jandarmii olteni le-au verificat cu ajutorul aplicației eDAC.

Oamenii legii au asigurat ordinea publică timp de trei zile în municipiul Slatina, cu ocazia inaugurării Bazei sportive și de agrement „Dumitru Dobrescu” din Cartierul Progresu’ și a Festivalului concurs de folclor „Floare de tei” din orașul Corabia. Alte misiuni ale jandarmilor olteni au fost desfășurate în municipiul Caracal și comunele Movileni și Vișina Nouă, unde a fost prezent un public numeros.

„Participanții la aceste evenimente au adoptat un comportament civilizat, au respectat indicațiile și regulile organizatorilor și ale forțelor de ordine, fără a fi aplicate sancțiuni cetățenilor. Totodată, în misiunile de menținere a ordinii publice, în acest weekend au fost verificate peste 70 de persoane în aplicația eDAC și au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.200 lei, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, majoritatea în conformitate cu prevederile Legii 61 din 1991, republicată. Efectivele de jandarmi vor acționa în continuare pentru asigurarea unui climat de ordine, liniște și siguranță în rândul cetățenilor”, a declarat plutonier adjutant Simona Ciopor, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți