24.1 C
Slatina
duminică,14 iulie,2024

Ultimele Articole

Șoferiță rănită într-un accident rutier produs pe un drum județean din Tia Mare. Impact între două mașini

- Advertisement -
Accident de circulație în dimineața zilei de 7 iunie 2024, în jurul orei 07:00, pe Drumul Județean 642 care tranzitează comuna Tia Mare. O femeie a avut nevoie de acordarea primului ajutor, ulterior fiind transportată la Spitalul Corabia, după ce autoturismul în care se afla a intrat în coliziune cu o altă mașină aflată în trafic. 
Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apelul de urgență 112, cu privire la producerea evenimentului pe drumul județean, iar la fața locului, pentru cercetări, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Corabia.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de o tânără de 31 de ani, din comuna Tia Mare, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 32 de ani, din aceeași localitate. În urma accidentului, tânăra a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Orășenesc Corabia. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a declarat subinspector Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Sursă foto: Florin Opris Mri – Facebook

Potrivit unor surse, tânăra este vinovat de producerea evenimentului, având în vedere că la intersecția străzii George Călinescu cu DJ 642, din satul Potlogeni al localității din sudul județului, nu a acordat prioritate de trecere celuilalt autoturism care circula regulamentar.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier, în cauză fiind deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți