31.7 C
Slatina
miercuri,26 iunie,2024

Ultimele Articole

Polițiștii olteni, controale la două firme din Radomirești. S-au constatat nereguli privind depozitarea și comercializarea materialului lemnos

- Advertisement -

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, au finalizat, în perioada 11 – 13 iunie, activitățile de control pe linie de verificare a respectării normelor legale privind depozitarea și comercializarea materialului lemnos, la două societăți comerciale din comuna olteană Radomirești.

Astfel, oamenii legii au constatat faptul că la una dintre firme exista diferența de 368,58 metri cubi de material lemnos între stocurile scriptice, înregistrate în aplicația SUMAL și stocurile faptice, inventariate la data efectuării controlului.

Societatea comercială a fost amendată cu 25.000 de lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă confiscarea valorică a celor 368,58 metri cubi de material lemnos, în valoare totală de aproximativ 100.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au constatat faptul că la cea de-a doua firmă din Radomirești exista diferența de 3,75 metri cubi de material lemnos între stocurile scriptice, înregistrate în aplicația SUMAL și stocurile faptice, inventariate la data efectuării controlului.

Societatea comercială a fost amendată cu 2.000 de lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă confiscarea valorică a celor 3,75 metri cubi de material lemnos, în valoare totală de aproximativ 1.050 de lei.

„Abaterile constatate au fost sancționate conform articolului 19 din Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare”, a spus agentul principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți