30.2 C
Slatina
joi,25 iulie,2024

Ultimele Articole

IGPF: Ieşiţi din ţară cu copiii în perioada următoare? Atenţie – certificatul de naştere nu reprezintă document de călătorie!

- Advertisement -

Poliţia de Frontieră Română atrage atenţia cu privire la condiţiile privind călătoria minorilor în străinătate, având în vedere că se apropie vacanţa de vară, iar în această perioadă mulţi părinţi călătoresc împreună cu copiii în afara graniţelor ţării.

Conform unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) transmis duminică, în ultima lună, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să întrerupă călătoria pentru aproximativ 150 cetăţeni români minori, ca urmare a faptului că părinţii/însoţitorii nu deţineau documentele necesare pentru a călători în afara ţării împreună cu minorii în condiţii legale.

Conform Legii 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, cetăţenii români minori pot ieşi din ţară numai în baza unui document de călătorie valabil – paşaport sau carte de identitate (minorii peste 14 ani).

Certificatul de naştere nu reprezintă document de călătorie, atrage atenţia Poliţia de Frontieră.

Cetăţenii români minori pot călători în străinătate în baza documentului de călătorie individual valabil – paşaport sau carte de identitate (minori peste 14 ani) numai însoţiţi, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali. Prin reprezentant legal se înţelege persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile părinteşti faţă de minor.

Odată cu aderarea ţării noastre la Spaţiu Schengen aerian şi maritim, cetăţenii români minori care călătoresc cu avionul în afara graniţelor României, ca şi adulţii, nu vor mai efectua controlul de frontieră şi vor merge direct către poarta de îmbarcare.

Minorii pot călători în spaţiul Schengen de pe aeroporturi cu aceleaşi documente ca şi până în prezent.

Pentru a verifica dacă cetăţenii români minori şi însoţitorii acestora sunt în posesia documentelor amintite, poliţiştii de frontieră pot efectua verificări punctuale în incinta aeroportului. Dacă se constată că aceştia nu sunt în posesia lor, nu li se va permite ieşirea din ţară.

Documentele necesare pentru a ieşi din ţară, în cazul cetăţenilor români minori, în funcţie de situaţie:

*Dacă minorul călătoreşte însoţit doar de un părinte sau de o terţă persoană sunt necesare:

*document de călătorie valabil;

*acordul celuilalt părinte atunci când călătoreşte însoţit doar de unul dintre părinţi;

*acordul ambilor părinţi când călătoreşte însoţit de altă persoană decât părintele;

*doar documentul de călătorie dacă se deplasează la domiciliu/reşedinţă şi face dovada în acest sens;

*doar acordul unuia dintre părinţi când se deplasează la studii/concursuri/tratament medical şi face dovada scopului declarat al călătoriei.

Dacă minorul are peste 16 ani şi călătoreşte neînsoţit va avea nevoie de:

*document de călătorie valabil;

*acord din partea ambilor părinţi;

*doar document de călătorie dacă face dovada domiciliului/reşedinţei în ţara în care călătoreşte.

Poliţia de Frontieră subliniază faptul că însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii sau reprezentantul legal, nu mai sunt obligaţi să prezinte certificatul de cazier judiciar în format fizic, acesta este consultat electronic de către poliţistul de frontieră. Însă, dacă poliţistul de frontieră constată că însoţitorul minorului a săvârşit anumite infracţiuni prevăzute de lege, acestuia nu i se va permite ieşirea din ţară cu minorul.

Este vorba despre următoarele infracţiuni: omor; infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale; infracţiuni privitoare la traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile; lipsire de libertate în mod ilegal; infracţiuni privind traficul de droguri sau precursori; trafic de ţesuturi sau organe umane; infracţiuni de terorism.

Poate avea calitatea de însoţitor al minorului pe durata zborului şi personalul desemnat în acest scop din cadrul societăţilor comerciale autorizate să desfăşoare activităţi de transport internaţional de persoane, în condiţiile legii.

Acordul părintelui/părinţilor/reprezentantului legal pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către un minor este materializat într-o declaraţie notarială care are forma şi conţinutul stabilite de lege, modelele fiind postate pe site-ul instituţiei https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/pg-continutul-si-forma-declaratiei-168.html.

În anul 2024, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să întrerupă călătoria pentru aproximativ 880 de cetăţeni români minori ca urmare a faptului că părinţii/însoţitorii nu deţineau documentele necesare pentru a călători împreună cu minorii în condiţii legale. Aceste situaţii sunt constatate tot mai des o dată cu apropierea finalizării cursurilor şi începerea vacanţelor de vară.

Astfel, numai în ultima lună, poliţiştii de frontieră nu au permis ieşirea din ţară a aproximativ 150 cetăţeni români minori, de cele mai multe ori pentru că nu deţineau documente de călătorie valabile sau părintele însoţitor nu avea acordul celuilalt părinte materializat prin procură notarială.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți