28.1 C
Slatina
joi,25 iulie,2024

Ultimele Articole

Restaurante din județul Olt, controlate de inspectorii de muncă. S-au găsit nereguli

- Advertisement -

Angajații Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au desfășurat, în perioada 12 – 15 iunie, Campania Națională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, de către angajatorii care desfăşoară activităţi în domeniul „Restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie”. În urma celor 15 controale efectuate la restaurante din județ s-au constatat mai multe nereguli, fiind dispuse mai multe măsuri de remediere. 

„În perioada campaniei, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au efectuat 15 controale, în urma cărora au fost dispuse 16 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate. Cele mai frecvente deficienţe constatate au fost nerespectarea prevederilor legale referitoare la evidenţa timpului de muncă şi supunerea controlului inspectorilor de muncă a acestei evidenţe; nerespectarea prevederilor legale referitoare la acordarea repausului săptămânal; neplata drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă”, a declarat Bogdan Țucă, purtător de cuvânt al ITM Olt.

Obiectivele urmărite în timpul campaniei de inspectorii de muncă au fost identificarea și verificarea agenţilor economici care activează în domeniul menţionat; eliminarea neconformităţilor constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea acestora şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare; creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți