28.1 C
Slatina
joi,25 iulie,2024

Ultimele Articole

IPJ Olt a premiat elevii câștigători ai concursului de creație „Mesajul meu antiviolență”

- Advertisement -

În baza campaniei dedicată conștientizării consecințelor asociate violenței în mediul școlar și consumului ilicit de droguri „Ia atitudine! Spune STOP violenței și consumului ilicit de droguri”, polițiștii Biroului Siguranța Școlară și cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminaliții, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au organizat miercuri, 19 iunie, în foaierul Palatului Copiilor „Adrian Băran” Slatina festivitatea de premiere a câștigătorilor concursului de creație „Mesajul meu antiviolență”. Printre cei prezenți s-au numărat comisarul șef Ionuț Ilinca, inspectorul șef al IPJ Olt, Ionuț Ivan, vicepreședinte al Consiliului Județean Olt, și Adrian Bărbulete, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Olt. De asemenea, au mai luat parte la activitate și reprezentanți ai Direcței Județene pentru Sport și Tineret Olt, Centrului Județean de Resurse și de Asistență Educațională Olt și Consiliului Județean al Elevilor Olt.

307 elevi din 62 de unități de învățământ din județul Olt au participat la concurs, acesta fiind organizat la nivelul claselor de gimnaziu și liceu.

Logo-urile și sloganele au fost votate, iar cele mai bune au fost și premiate. Pe primul loc au fost elevii Liceului Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal și Școlii Gimnaziale „George Poboran” Slatina, locul II a fost ocupat de Liceul Tehnologic Crâmpoia și Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina, iar pe ultima poziție a podiumului, a treia, s-au clasat elevi ai Liceului Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal și Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina.

„Activitatea a avut drept scop, pe de o parte, recompensarea elevilor implicați în concursul de creație, iar pe de altă parte, încurajarea acestora de a adopta un stil de viață și un comportament lipsit de orice fel de manifestări de violență școlară. Siguranța elevilor și a personalului didactic în incinta unităților de învățământ preuniversitar și în zona adiacentă a acestora constituie una din condițiile fundamentale pentru organizarea unui proces educațional de calitate”, se precizează într-un comunicat remis de IPJ Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți