37.3 C
Slatina
duminică,14 iulie,2024

Ultimele Articole

DJ 657 care străbate comunele Spineni, Poboru, Priseaca și Valea Mare, reabilitat printr-un proiect derulat prin Programul Regional Sud – Vest Oltenia 2021 – 2027. Investiția are o valoare de peste 177 milioane de lei

- Advertisement -

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud – Vest Oltenia are din nou vești bune pentru locuitorii județului Olt. De data aceasta un drum județean care se întinde pe o distanță de peste 45 de kilometri va fi reabilitat cu fonduri accesate prin Programul Regional Sud – Vest Oltenia 2021 – 2027, investiția ridicându-se la peste 177 milioane de lei. Este vorba de DJ 657 care străbate comunele Spineni, Poboru, Priseaca și Valea Mare, contractul cu finanțare europeană fiindu-i înmânat de Alexandru Stănescu, directorul general ADR Sud – Vest Oltenia, lui Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt.

„Astăzi (vineri, 21 iunie 2024 n.r.), am înmânat domnului Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, cel de-al treilea contract de finanțare prin Programul Regional Sud – Vest Oltenia 2021 – 2027, Prioritatea 5 – Accesibilitate și conectivitate la nivel regional, Obiectivul specific 3.2 – Dezvoltarea și creșterea unei mobilități naționale, regionale și locale durabile, reziliente la schimbările climatice, inteligente și intermodale, inclusiv îmbunătățirea accesului la TEN-T și a mobilității transfrontaliere. Proiectul intitulat ‘Modernizare drum județean DJ 657, Recea (DJ 653) Valea Mare – Priseaca – Poboru – Spineni (DN 67 B), KM 0+000 – KM 45+728’, implementat de Consiliul Judetean Olt, are o valoare totală de peste 177 de milioane de lei, cu o finanțare nerambursabilă de aproximativ 173.5 milioane de lei și vizează modernizarea drumului județean 657, care străbate localitățile Spineni, Poboru, Priseaca și Valea Mare, pe o porțiune de peste 45 de kilometri”, a declarat Alexandru Stănescu, directorul agenției.

Sursa citată arată că lucrările vor include pe lângă asfaltarea și lărgirea drumului, realizarea sistemului de scurgere și evacuare a apelor meteorice, construirea de poduri și podețe noi, modernizarea drumurilor laterale, montarea parapetelor rutiere de siguranță, executarea marcajelor rutiere și semnalizarea verticală.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți