24.1 C
Slatina
duminică,14 iulie,2024

Ultimele Articole

Zeci de polițiști și pompieri din Olt, detașați pe litoralul Mării Negre, în perioada sezonului estival

- Advertisement -

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că de la sfârșitul săptămânii trecute și până la început de lună septembrie, adică pe perioada sezonului estival, peste o mie de polițiști și pompieri din întreaga țară vor acționa, suplimentar față de dispozitivele curente, în stațiunile de pe litoralul românesc pentru ca turiștii să se bucure de concedii de odihnă în siguranță. Așadar, pentru două luni, la Marea Neagră sunt detașați să lucreze în sprijinul colegilor din județul Constanța și angajați ai Inspectoratului de Poliție Județean și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.

Este vorba despre câteva zeci de oameni ai legii din județ, parte dintre ei desfășurând deja misiuni pe litoral încă de weekend-ul trecut.

De la IPJ Olt pleacă, în două serii, un total de 20 de polițiști. Astfel, potrivit datelor oferite de agentul principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ, în perioadele 27 iunie – 30 iulie, respectiv 31 iulie – 2 septembrie, sunt detașați în misiuni la mare 15 polițiști de la Ordine Publică, doi de la Serviciul Rutier, unul de la Criminalistică și doi polițiști de la Investigații Criminale.

Iar sergentul major Alina Oprea, purtător de cuvânt al ISU Olt, a spus că pe litoral este detașat un echipaj SMURD cu autospecială, respectiv câte șase salvatori de la Detașamentul de Pompieri Slatina, dar și de la celelalte subunități ISU din județ, care se vor schimba din două în două săptămâni, până la începutul lunii septembrie 2024.

Din dispoziția conducerii MAI, efectivele detașate din toată țara vor acționa, alături de colegii din Constanța, în stațiunile de pe litoralul românesc, pentru eficientizarea misiunilor și creșterea gradului de siguranță, gestionarea situațiilor de urgență și asigurarea asistenței medicale într-un timp cât mai scurt.

În total, potrivit Ministerului Afacerilor Interne, sunt peste 630 de polițiști și 450 de pompieri din România, împărțiți pe două serii, care sunt pregătiți să intervină în orice situație în care, la mare, este perturbată ordinea și liniștea publică sau există un pericol pentru cetățeni.

FOTO: Imagine reprezentativă (Internet)

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți