30.2 C
Slatina
joi,25 iulie,2024

Ultimele Articole

Bărbat din Drăgănești, căutat pentru comiterea unor furturi în Ungaria și Austria, prins de polițiștii din Olt. A fost reținut

- Advertisement -

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și ai Poliției orașului Drăgănești Olt, sprijiniți de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt, au pus în executare miercuri, 3 iulie, două mandate europene de arestare emise de autoritățile judiciare din Ungaria și Austria pe numele unui bărbat de 36 de ani, din orașul Drăgănești Olt. Olteanul este acuzat de comiterea unor furturi și a fost reținut de oamenii legii.

Bărbatul a fost găsit într-o locuință din Drăgănești.

„În urma activităților specifice, polițiștii l-au depistat pe bărbat, la o locuință din orașul Drăgănești Olt. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a dispus reținerea sa pentru 24 de ore. Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, iar în cursul zilei de 4 iunie va fi prezentat Curții de Apel Craiova în vederea dispunerii măsurilor legale. Conform mandantelor europene de arestare, bărbatul este cercetat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți