28.1 C
Slatina
joi,25 iulie,2024

Ultimele Articole

48 de șoferi au rămas fără permisul auto după ce au condus cu viteză excesivă pe șoselele din Olt

- Advertisement -

Polițiștii olteni au desfășurat și weekend-ul trecut activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Iar în urma acestora oamenii legii au dat aproximativ 500 de amenzi, în cuantum de peste 190.000 de lei. Totodată, aproape 70 de șoferi, majoritatea acestora, respectiv 48 la număr, rămânând pietoni după ce au călcat prea tare pedala de accelerație.

„Acțiunile au vizat prevenirea faptelor de violență, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se preponderent pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a celor care nu respectă regimul legal de viteză. În această perioadă, poliţiştii au intervenit la aproximativ 200 de solicitări, dintre acestea 161 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. În cadrul activităţilor desfăşurate au fost aplicate 474 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 190.000 de lei. Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 66 de permise de conducere, dintre acestea 48 au fost reținute pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de kilometri pe oră”, se precizează într-un comunicat remis de Poliția Olt.

Alți patru șoferi au rămas pietoni după ce permisul auto le-a fost reținut pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar 14 pentru alte abateri la regimul rutier. De asemenea, polițiștii olteni au reținut nouă certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale. S-au mai constatat și cinci infracțiuni la regimul rutier.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți