33.1 C
Slatina
luni,22 iulie,2024

Ultimele Articole

Societate din comuna Vlădila, amendată de inspectorii de muncă. Doi angajați la negru găsiți la un depozit de lemne

- Advertisement -

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au identificat și în luna iunie a anului 2024 angajați la negru la o societate din comuna Vlădila. Este vorba două persoane care desfășurau muncă nedeclarată la un angajator cu obiect activitate depozit lemne, angajatorului care le folosea fiindu-i aplicată o amendă în valoare de 40.000 lei.

Luna trecută, angajații ITM Olt au efectuat nu mai puțin de 165 controale specifice atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă, domeniile de activitate verificate din punct de vedere al respectării legislației specifice fiind construcțiile, comerțul cu amănuntul, transportul rutier de mărfuri și persoane și agricultură.

În urma verificărilor efectuate au fost identificate peste 210 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, cele mai frecvente fiind: neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă; neacordarea repausului saptămânal și a concediului de odihnă; netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora; neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă; neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție; neefectuarea controlului medical periodic.

Iar pentru cele mai grave s-au aplicat 83 de sancțiuni, din care 79 avertismente și patru amenzi în valoare totală de 55.000 lei, cea mai mare, în cuantum de 40.000 de lei, fiind dată depozitului de lemne din Vlădila unde au fost găsite două persoane care desfășurau muncă fără a avea vreun contract încheiat.

Totodată, în iunie, inspectorilor de muncă le-au fost șasepatru evenimente, soldate cu șase persoane care au suferit incapacitate temporară de muncă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți