Deși ar trebui ca mandatul de primar să îi expire la sfârșitul lunii octombrie 2024, de atunci urmând să își intre în atribuții primarul ales la alegerile locale din luna iunie, liberalul Mario De Mezzo, social democratul Emil Moț a anunțat miercuri, 10 iulie, că demisionează din funcția pe care o ocupă.
Edilul a făcut anunțul pe pagina sa oficială de Facebook, potrivit postării sale motivul fiind acela de a facilita o tranziție administrativă lină și pentru a pune stop incertitudinilor generate de situația inedită a alegerilor de acum o lună. Acesta mai spune că viceprimarii actuali ai Slatinei, Gigi Vîlceleanu și Alexandru Berechet, își vor da și ei demisia.
„Stimați cetățeni! Vă anunț că voi demisiona din calitatea de primar în funcție al municipiului Slatina, pentru a facilita o tranziție administrativă lină și pentru a pune stop incertitudinilor generate de situația inedită a alegerilor recente, care nu-i permit primarului ales să-și preia mandatul imediat, ci cu o decalare de trei luni. În egală măsură, viceprimarii actuali vor proceda la fel”, a declarat Emil Moț.
Foto: Emil Moț, alături de viceprimarii Gigi Vîlceleanu (stânga) și Alexandru Berechet (dreapta)
Decizia a fost luată și pentru a stopa presiunile constante ale PNL. Așadar, dintre consilierii locali liberali aleși urmează a fi desemnați doi viceprimari, iar unul dintre ei să aibă și atribuții de primar, mai spune Moț.
„Este o decizie luată în numele transparenței administrative și pentru a stopa presiunile constante ale PNL, reprezentanții acestui partid, fiind astfel obligați, după îndeplinirea etapelor procedurale, să-și numească, dintre consilierii locali, doi viceprimari dintre care unul cu atribuții de primar. În acest sens, au șansa să facă administrație și să le ofere slătinenilor priceperea, viziunea și promisiunile menționate în campania electorală. Este un pas care va facilita implementarea promisiunilor clamate în perioada electorală și, care, totodată, va pune capăt suspiciunilor pe care PNL le propagă mediatic, în lipsa actelor administrative”, a adăugat Emil Moț.
De asemenea, acesta va demisiona și din calitatea de membru al PSD Slatina.
„În plus, îmi voi da demisia din calitatea de membru PSD Slatina, pentru a evita orice anatemă aruncată în mod incorect asupra unei echipe care reprezintă vocea a peste 12.000 de cetățeni. Îmi doresc pentru Slatina și slătineni proiecte importante, care să crească poziția de top înregistrată recent, din punct de vedere al prosperității. Sunt convins că echipa PSD Slatina va funcționa, în continuare, după principiul bunei guvernări locale, în care proiectele de dezvoltare să fie susținute și/sau îmbunătățite, astfel încât comunitatea să beneficieze de servicii publice de calitate, infrastructură modernizată și oportunități economice sporite”, a subliniat Emil Moț.