19.1 C
Slatina
sâmbătă,7 septembrie,2024

Ultimele Articole

Cristian Bănățeanu, invitat special la Ziua comunei Brastavățu desfășurată de Sfântul Ilie

- Advertisement -

Ziua de 20 iulie, când creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Prooroc Ilie, este prilej triplu de sărbătoare pentru brastaviceni. Dacă sărbătoriții zilei își serbează onomastica, aceștia, alături și de alți cetățeni ai comunei, dar și din localitățile învecinate, mai pot petrece la Ziua comunei Brastavățu și Bâlciul Anual. Primăria și Consiliul Local Brastavățu, în frunte cu primarul Cici Constantin Oprea, îi invită pe toți la un spectacol cultural artistic de excepție, la joc și voie bună în aer liber. De data aceasta, cap de afiș fiind îndrăgitul interpret de muzică populară Cristian Bănățeanu (FOTO principală). 

Spectacolul se desfășoară, așa cum s-a întâmplat și în anii anteriori, în parcul comunei Brastavățu, începând de la ora 18:00.

Iar în afară de invitatul special Cristian Bănățeanu, care va încheia spectacolul folcloric, și pe lângă dansatorii „Doina Oltului”, pe scena special amenajată în parc vor mai urca, pentru a susține recitaluri, următorii artiști ai ansamblului de la Slatina: Neta Soare, Gabriel Zăvoeanu, Cătălin Bărbulescu, Marinela Dobrițoiu, Dorina Mete, Maria Dinu, Constantin Ștefan, Daniel Roșoga, Sorina Dinu, Mădălina Drăgan, Ion Crețeanu și Mădălina Deaconu, acompaniamentul muzical fiind asigurat de orchestra Ansamblului Folcloric „Doina Oltului” al Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, instituție din subordinea Consiliului Județean Olt, condusă de maestrul dirijor Cristian Dumitru.

„Dragi cetățeni! Vă așteptăm cu drag, în weekend, pe 20 iulie, la Ziua comunei și a Bâlciului Anual Brastavățu 2024! An de an, de Sf. Ilie sărbătorim acasă, în comună, ca o mare familie. Va fi o sărbătoare mare, cu muzică, joc şi voie bună! Și pentru că încă suntem sub o cupolă de caniculă, vă rog, să aveți grijă de dumneavoastră, să vă hidratați și să nu vă expuneți mult timp în soare. Brastavățu petrece!!!”, este invitația adresată de edilul Cici Constantin Oprea.

Și cum vorbim de o adevărată petrecere câmpenească, din peisaj nu vor lipsi nici grătarele pe care vor sfârâi micii, berea va curge și ea din belșug. De asemenea, în zona parcului vor fi și tarabe cu diverse chilipiruri, dar și diverse atracții distractive pentru copii.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți