- Advertisement -
Pe 15 august, când creștiniii ortodocși sărbătoresc Sfânta Maria Mare, în comuna Sprâncenata are loc ediția a doua a sărbătorii „Fiii Satului – Întâlnire între Generații”, satul Frunzaru fiind locația de desfășurare. Spectacolul organizat de Primăria și Consiliul Local va începe de la ora 15:00, invitați speciali fiind îndrăgiții interpreți de muzică populară Niculina Stoican (FOTO principală) și Constantin Enceanu. Însă, în sepctacolul extraordinar vor evolua și artiști ai Ansamblului Folcloric „Doina Oltului” Slatina al Centrului Județean de Cultură și Artă, instituție din subordinea Consiliului Județean Olt.
Așadar, pe lângă Niculina Stoican și Constantin Enceanu, pe scenă vor mai evolua în recital Neta Soare, Daniel Roșoga, Mădălina Drăgan, Constantin Ștefan, Maria Dinu și Andreea Dinu, acompaniamentul muzical fiind asigurat de orchestra „Doina Oltului”, al cărei dirijor este violonistul Cristian Dumitru. Din spectacol nu vor lipsi nici momentele coregrafice din mai multe zone ale țării oferite de dansatorii „Doina Oltului”, al căror coregraf este Marin Barbu sau Nea Mărin așa cum îl știe mai toată lumea de prin emisiunile TV pe care le moderează.
„Stimați cetățeni ai localității Sprâncenata! Primăria și Consiliul Local au plăcerea de a vă invita la a doua ediție a sărbătorii «Fiii Satului – Întâlnire între Generații». Spectacolul va avea loc în comuna Sprâncenata, sat Frunzaru, joi, 15 august, începând cu ora 15:00. Vă așteptăm cu drag!”, este invitația pe care o adresează primarul Marin Mihăeșteanu la marea sărbătoare din ziua de Sfânta Maria.
- Advertisement -