Vineri, 16 august, este cea de-a patra zi din această săptămână de Cod portocaliu de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic accentuat valabil în județul Olt. Potrivit noii actualizări a avertizărilor meteo, temperaturile ajung, din nou, în termometre până la 39 de grade Celsius, la umbră, dar bineînțeles că cele de la soare vor fi mai ridicate cu cel puțin patru – cinci grade.
Noaptea va fi tropicală, minimele din termometre fiind de 20 – 22 de grade și izolat de până la 25 de grade Celsius.
„În Banat, sudul Crișanei, sudul și sud-vestul Olteniei, precum și în sud-vestul Munteniei va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 38…39 de grade, iar minimele de 20…22 de grade, izolat de până la 25 de grade în Dealurile de Vest și vor caracteriza o noapte tropicală”, au transmis reprezentanții Administrației Națională de Meteorologie.