Producţia de cărbune a României a totalizat, în primele şase luni ale acestui an, 929.700 tone echivalent petrol, fiind cu 19,8% mai mică (minus 230.100 tep) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Importurile de cărbune au fost, în perioada menţionată, de 95.900 tep, în scădere cu 42.400 tep (minus 30,7%) faţă de ianuarie-iunie 2023.
Dinamica producţiei de cărbune cât şi importurile sunt prevăzute în scădere, în perioada 2024-2027, pe măsură ce alte capacităţi de producţie de energie vor fi puse în funcţiune, urmând să de diminueze cu 11,4%, respectiv cu 24,5%, conform estimărilor din ultima Prognoză a echilibrului energetic, publicată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP).
Astfel, potrivit estimărilor CNSP, producţia de cărbune va totaliza anul acesta 1,92 milioane tone echivalent petrol, în scădere cu 17,3% faţă de anul anterior, în 2025- 1,718 milioane tep (minus 10,5%), în 2026 – 1,555 milioane tep (minus 9,5%) şi în 2027 – 1,432 milioane tep (minus 7,9%).
Importurile se vor reduce în 2024 cu 15,4% comparativ cu 2023, la 206.000 tep, în 2025 cu 20,5%, la 164.000 tep, în 2026 cu 26,3%, la 121.000 tep şi în 2027 cu 34,4%, la 79.000 tep.
Producţia şi consumul de cărbune în Uniunea Europeană au atins în 2023 cel mai scăzut nivel de la debutul colectării datelor statistice, în condiţiile în care producţia a coborât cu 22%, comparativ cu 2022, până la 274 milioane de tone, iar consumul a scăzut cu 23%, până la 351 milioane de tone, arată datele preliminare publicate recent de Eurostat.
Conform sursei citate, scăderea cu peste 100 milioane de tone a consumului de cărbune în decursul unui singur an pare a fi una dintre cele mai mari diminuări înregistrate vreodată pentru acest tip de combustibil în UE. În rândul statelor membre, Germania (37%) şi Polonia (27%) au fost principalele consumatoare de cărbune din UE, fiind responsabile pentru aproape două treimi din consumul total.
La huilă, în 2023 producţia blocului comunitar a fost de doar 50 de milioane de tone, cu 82% mai mică decât cele 277 milioane de tone produse în 1990. Consumul de huilă al UE în 2023 este estimat la 128 milioane de tone, cu 42% mai mic decât în urmă cu şase ani. Polonia şi Cehia sunt singurele state UE care mai produc huilă, iar Polonia este singura ţară care utilizează huilă ca o sursă importantă pentru producţia de electricitate. Comparativ, în 1990, 13 dintre actualele state membre UE produceau huilă.
Sursa: Agerpres.ro