Marius Oprescu, președinte al Filialei Olt a Partidului Social Democrat, a făcut joi, 29 august, la finalul ședinței ordinare a Consiliului Județean, a fost întrebat din nou despre jurnaliști de lista cu candidații social democrați pentru alegerile parlamentare de la începutul iernii. Lista încă nu a fost finalizată, Oprescu spunând că aceasta va fi gata după ce va purta discuții cu primarii social democrați, care sunt în număr de 95 la nivelul întregului județ.
„Nu este gata (lista pentru alegerile parlamentare n.r.), în perioada următoare, voi trece prin întreg județul, voi avea consultări cu primarii noștri. Așa cum am spus-o de fiecare dată, forța PSD și, respectiv, Organizația Olt, o are de la primarii noștri, care în număr covârșitor aduc voturile populației care îi susțin către noi. Și de această dată, voi trece prin întreg județul, în funcție de discuțiile pe care le vom avea și ținând cont de ceea ce ne cere București, pentru că ați văzut că o treime pe liste va trebui să fie doamne și domnișoare, nu doar domni pe acele liste, vom construi lista cu care vom veni în fața Comitetului Politic Județean să o aprobăm. Ca de fiecare dată, când vom avea această listă construită, ea va fi publică pentru toată lumea”, a declarat șeful social democraților olteni.
1 Decembrie 2024, chiar de Ziua Națională a României, este data la care românii, adică și locuitorii județului, sunt chemați la vot pentru a alege senatorii și deputații care să le reprezinte problemele în Parlament.
Organizația PSD Olt a câștigat în urma alegerilor din anul 2020 nu mai puțin de șapte mandate de parlamentar, din care două de senator – Paul Stănescu, Siminica Mirea și cinci de deputat – Florin Barbu, Marius Iancu, Cătălin Grecu, Adrian Chesnoiu și Emil Albotă.