17.3 C
Slatina
luni,16 septembrie,2024

Ultimele Articole

Județul Olt, vizitat de mai mulți turiști în prima lună a verii din acest an

- Advertisement -

Obiectivele turistice pe care le putem vizita în județul Olt sunt puține la număr, însă, potrivit datelor transmise reprezentanții Direcției Regionale de Statistică la sfârșitul lunii august, pentru luna iunie, tot au fost turiști cazați în unitățile din județ. Iar numărul lor a fost în prima lună a verii de peste 3.300, mai precis 3.335, cu 16,9 la sută mai mult față de aceeași lună a anului trecut, când a fost de 2.853 lei.

Cei mai mulți dintre turiști au fost cazați în hotelurile din județul Olt.

„Numărul turiştilor cazaţi în iunie în hoteluri a fost de 2.949, 88 în vile turistice, 150 în pensiuni turistice, patru în pensiuni agroturistice și patru în cabane turistice”, a declarat Bogdan Tufeanu, purtător de cuvânt al DRS Olt.

Datele centralizate de statisticienii olteni mai arată că și înnoptările în structurile de primire turistică în prima lună a verii anului 2024 au înregistrat, de asemenea, o creștere de 61,6% faţă de cele din luna similară a anului trecut, și anume 7.916 nopţi faţă de 4.899 nopţi.

Potrivit sursei citate, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare pentru luna iunie a fost de 32,6 la sută pe total structuri de cazare turistică.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți