17.3 C
Slatina
luni,16 septembrie,2024

Ultimele Articole

Proiecte privind modernizarea infrastructurii rutiere din Mărunței și Pârșcoveni, prin derularea unor proiecte depuse pe Programul „Anghel Saligny”

- Advertisement -

Adrian Ioan Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a semnat miercuri, 4 septembrie 2024, nu mai puțin de 68 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de puțin peste 715,5 milioane de lei. Iar două dintre noile investiții prin Programul „Anghel Saligny” vor avea loc și în județul Olt.

Este vorba despre proiectul privind modernizarea drumurilor de interes local în comuna olteană Mărunței, care are o valoare de peste 5,8 milioane de lei, dar și despre un proiect cu o valoare de puțin peste 4,2 milioane lei, depus de Primăria comunei Pârșcoveni, și constă în asfaltarea drumurilor comunale 161 și 161 A, precum și a străzilor George Coșbuc și Ecaterina Teodoroiu.

„Proiectele de astăzi (miercuri n.r.) se alătură celorlalte 3.806, în valoare de peste 45,6 miliarde de lei, pentru care au fost semnate contractele de finanțare și care facilitează accesul locuitorilor la servicii de utilitate publică de calitate, la infrastructură rutieră mai sigură și la dotări tehnico-edilitare performante”, a declarat Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării.

Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, vizează atât modernizarea drumurilor de interes local, cât și înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a sistemelor inteligente de distribuție a gazelor naturale.

Sursă foto: Arhivă – asfaltare prezentare generală

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți