22.2 C
Slatina
vineri,4 octombrie,2024

Ultimele Articole

Pompierii de la ISU Olt, misiuni în sprijinul colegilor de la Mehedinți pentru a stinge incendiile produse în trei localități

- Advertisement -

Un modul specializat pentru stingerea incendiilor, format din 15 pompieri olteni, cu o autospecială de stingere și un microbuz pentru transport personal, acționează începând de miercuri, 4 septembrie, pentru stingerea incendiilor produse în localitățile Schitul de Sus, Podeni și Negrușa, din județul Mehedinți.

În cele trei localități mehedințene acționează, în total, 68 de pompieri, cu nouă autospeciale de stingere, un ATV, trei microbuze, saci stingători și mijloace pentru primă intervenție.

„Misiunile au un grad ridicat de dificultate, deoarece zonele în care se manifestă focarele de incendiu sunt foarte greu accesibile echipajelor. În afară forțelor și mijloacelor care acționează terestru, pentru sprijinirea acțiunilor de stingere, se intervine cu aeronave din cadrul Inspectoratului General de Aviație și Forțelor Aeriene din cadrul Ministerului Apărării Naționale”, a transmis Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.

Sursă video: ISU Mehedinți

Potrivit aceleiași surse, personalul care acționează în sprijin este înlocuit la fiecare 24 de ore.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți