14.1 C
Slatina
luni,7 octombrie,2024

Ultimele Articole

„Situația alarmantă a Podului Olt de la Slatina”, adusă de senatorul Siminica Mirea în atenția ministrului Transporturilor

- Advertisement -

În cadrul ședinței de plen care a avut loc miercuri, 11 septembrie, senatorul PSD de Olt a adresat o interpelare ministrului Transporturilor și Infrastructurii (Sorin Grindeanu n.r.) cu privire la „situația alarmantă a Podului Olt de la Slatina, principala cale de legătură rutieră dintre Oltenia și Muntenia”.

Podul rutier de peste râul Olt, construit în urmă cu aproximativ 130 de ani, este degradat aproape în totalitate, viața șoferilor, dar și simplilor trecători prin zonă, putând fi pusă în primejdie. De aceea, în interpelarea sa, parlamentarul social democrat a atras atenția privind situația precară a circulației rutiere si pietonale, spunând că structura metalică menționată nu mai poate fi ignorată.

„Acest pod, cu o vechime de aproape 130 de ani, este într-o stare avansată de degradare și reprezintă un pericol real atât pentru conducătorii auto, cât și pentru pietoni. În interpelarea mea, am atras atenția asupra stării precare a circulației rutiere si pietonale, iar în contextul traficului intens din zonă, această structură metalică degradată nu mai poate fi ignorată”, a declarat Siminica Mirea.

Deși există o rută alternativă pe Drumul Expres 12 Craiova – Slatina – Pitești, potrivit senatorului PSD de Olt „aceasta nu poate prelua întregul volum de trafic, ceea ce face reabilitarea Podului Olt absolut necesară și urgentă”.

„Am solicitat ministrului Transporturilor și Infrastructurii să îmi comunice când vor fi demarate lucrările de reabilitare, având în vedere riscurile majore pentru toți cei care tranzitează această zonă. Siguranța cetățenilor trebuie să fie o prioritate!”, a subliniat politicianul oltean.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți