14.1 C
Slatina
duminică,6 octombrie,2024

Ultimele Articole

Două autocamioane de la ISU Olt transportă ajutoare, din rezervele de stat, pentru persoanele afectate de inundațiile din județul Galați

- Advertisement -

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt anunță că, urmare a fenomenelor hidrometeorologice produse în județul Galați de-a lungul nopții de vineri spre sâmbătă, 13 spre 14 septembrie 2024, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat Hotărârea CNSU 24, prin care se propune Guvernului României scoaterea de la rezervele de stat a unor construcții ușoare din elemente modulare (pentru cazare), articole de cazarmament, apă și alimente în vederea acordării ca ajutor umanitar intern de urgență, cu titlu gratuit, unităților administrativ teritoriale din județul Galați pentru asigurarea condițiilor minime de trai persoanelor afectate de fenomenele hidrometeorologice. Totodată, a fost abilitat Departamentul pentru Situații de Urgență să solicite Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale scoaterea de la rezervele de stat, a unor cantități suplimentare de produse și materiale și/sau a unor noi categorii de produse și materiale, pe baza analizei efectuate la nivelul județului Galați, în vederea acordării ca ajutor umanitar intern de urgență, cu titlu gratuit, unităților administrativ-teritoriale afectate.

Bunurile sunt transportate către localitățile gălățene afectate de inundații cu ajutorul unor autovehicule din dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, printre care se află și două autocamioane ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, materialele fiind preluate de la un depozit ANRSPS din Ilfov.

„De menționat este că transportul materialelor și produselor menționate mai sus se efectuează cu mijloace de transport din dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Ministerului Apărării Naționale, Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS) și, la nevoie, cu mijloace de transport aparținând unor operatori economici specializați contractați de ANRSPS. Situația defalcată a mijloacelor din dotarea IGSU care vor transporta materiale din depozitele ANRSPS, către județul Galați, se prezintă astfel: 20 de autocamioane (cinci de la ISU Bucuresti – Ilfov, trei ISU Dâmbovița, două ISU Giurgiu, două ISU Teleorman, trei ISU Argeș, trei ISU Ialomița, două ISU Olt) și un ansamblu rutier, format din cap tractor și semiremorcă (tir) de la ISU Constanța, vor prelua materialele de la depozitul ANRSPS din județul Ilfov; șapte ansambluri rutiere, formate din cap tractor și semiremorcă (două USISU Ciolpani, două ISU Iași, două ISU Mureș, unul ISU Cluj), vor prelua materiale de la depozitul ANRSPS din județul Bacău. Totodată, o automacara din cadrul USISU Ciolpani, va încărca mai multe containere igienice de la ISU Prahova, urmând ca aceasta să se deplaseze în județul Galați. De asemenea o altă automacara, de la ISU Vrancea, se va deplasa la depozitul ANRSPS din județul Bacău, în vederea încărcării materialelor puse la dispoziție”, se arată într-un comunicat remis de ISU Olt.

Potrivit aceleiași surse, ajutoarele trimise în județul Galați constau în peste 400 de tone de alimente de primă necesitate (conserve, cașcaval, apă, zahăr etc.), dar și construcții modulare pentru cazare, grupuri sanitare, saci de dormit, perne, pături, saltele, așternuturi etc.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți