Consiliul Județean Olt a anunțat că, începând de sâmbătă, 14 septembrie 2024, funcționează în regim permanent, cu un echipaj format dintr-un medic, cinci asistenți medicali, cinci ambulanțieri și un îngrijitor de curățenie, Substația de Ambulanță Dobroteasa a Serviciului de Ambulanță Județean Olt.
În cursul zilei de luni, 16 septembrie, Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, alături de Ion Crăciunescu, primarul localității Dobroteasa, și deputatul PSD de Olt Marius Iancu, s-a asigurat că toate dotările și echipamentele sunt funcționale și că personalul medical și de intervenție dispune de condiții optime de lucru.
Investiția a fost construită cu fonduri alocate de Consiliul Județean Olt, substația fiind dotată cu o ambulanță de tip B 2, specializată în intervenții de urgență, iar serviciile sale includ acordarea primului ajutor, aplicarea rapidă a protocoalelor de resuscitare și salvarea de vieți omenești.
Potrivit președintelui forului județean, această substație de ambulanță deservește 18.987 de locuitori din comunele Cungrea, Dobroteasa, Leleasca, Sâmburești, Verguleasa, Vitomirești, Vulturești, Topana și Făgețelu, acoperind o suprafață de intervenție de 430 de kilometri pătrați km. Iar timpul de ajungere la caz scade semnificativ acum, chiar și cu 50 de minute.
„Noua clădire oferă toate facilitățile necesare unei substații moderne, atât pentru condiții de muncă optime, cât și pentru funcționarea eficientă a serviciului. În aceeași spațiu, funcționează și o subunitate a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, operațională din luna mai a anului 2023. Subunitatea ISU și Substația de Ambulanță din Dobroteasa reprezintă un exemplu de implicare a Consiliului Județean Olt în dezvoltarea infrastructurii vitale pentru comunitate, asigurând un acces mai rapid la servicii de salvare și protecție civilă. Prin investiția de 8 milioane de lei, Consiliul Județean Olt a demonstrat un angajament ferm față de îmbunătățirea serviciilor de urgență în nordul județului, priorități permanente în activitatea administrativă”, a declarat Marius Oprescu, președintele CJ Olt.