17.3 C
Slatina
marți,8 octombrie,2024

Ultimele Articole

Un bărbat din Slatina, arestat după ce și-ar fi amenințat soția cu moartea, ar fi bătut-o și a dat foc la mai multe bunuri, incendiul extinzându-se la casa în care stăteau împreună

- Advertisement -

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, au reținut sâmbătă, 14 septembrie 2024, un bărbat cercetat pentru amenințare, încălcarea ordinului de protecție provizoriu și distrugere. Acesta și-ar fi amenințat soția cu moartea, pe numele său fiind emis ordin de protecție provizoriu, pe care l-a încălcat de mai multe ori, ducându-se din nou peste partenera sa de viață, pe care ar fi și lovit-o. Totodată, a dat foc la bunuri, iar focul s-a extins rapid la întreaga locuință comună.

„În fapt, la data de 12 septembrie, în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au fost sesizați de către un bărbat de 47 de ani, din municipiul Slatina, cu privire la faptul că, în ce timp ce se afla la domiciliul său, a avut o stare conflictuală cu soția sa. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, pe fondul unor discuții contradictorii, bărbatul ar fi amenințat-o cu moartea pe soția sa, în vârstă de 48 de ani, în timp ce se aflau la locuința comună. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, iar împotriva bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de cinci zile. Ulterior, la data de 13 septembrie, în jurul orei 20:50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apelul de urgență 112, de femeia de 48 de ani, cu privire la faptul că soțul acesteia ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu. În urma deplasării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul de 47 de ani, s-ar fi deplasat pe strada Banului, unde ar fi agresat-o fizic pe soția sa și ar fi amenințat-o cu acte de violență, încălcând astfel prevederile ordinului de protecție provizoriu. În cauză, pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție provizoriu, cercetările fiind continuate pentru documentarea activității infracționale și dispunerea măsurilor legale”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Potrivit sursei citate, tot vineri, 13 septembrie, în jurul orei 23:20, Poliția Olt a fost sesizat, prin apelul 112, cu privire la faptul că la o locuință din municipiul Slatina a izbucnit un incendiu. La fața locului s-au deplasat polițiștii și mai multe echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt care au lichidat incendiu. S-a constatat că cel care a dat foc este tot slătineanul de 47 de ani, așa că oamenii legii au mai întocmit încă un dosar penal pe numele său, de data aceasta pentru distrugere.

„Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul de 47 de ani ar fi incendiat un bun din locuință, iar focul s-a extins asupra întregului imobil. În urma evenimentului nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale. În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, cercetările fiind continuate pentru documentarea activității infracționale și dispunerea măsurilor legale”, a adăugat reprezentantul IPJ.

În urma probatoriului administrat, sâmbătă, 14 septembrie, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul Slatina, pe numele bărbatului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Iar duminică, 15 septembrie, bărbatul a fost prezentat în fața magistraților Judecătoriei Slatina, care au admis propunerea procurorilor parchetului și au dispus față de acesta măsura arestării preventive pentru 30 de zile, acesta fiind reintrodus în Arestul Poliției Olt.

Dar cum decizia nu este una definitivă, acesta a formulat contestație ce urmează a fi judecată de o instanță superioară într-una din zilele următoare.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți