17.3 C
Slatina
marți,8 octombrie,2024

Ultimele Articole

VIDEO. Polițiștii din Olt, razii de amploare în Caracal și Drăgănești Olt. Aproximativ 300 de cetățeni au fost legitimați, iar peste o sută de autovehicule au fost verificate

- Advertisement -

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost din nou, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 28 spre 29 septembrie, în mijlocul comunității, desfășurând activități pentru a asigura un mediu sigur și liniștit pentru toți cetățenii. De această dată, oamenii legii au acționat cu efective mărite în municipiul Caracal și orașul Drăgănești Olt. S-au legitimat aproape 300 de persoane, iar peste o sută de autovehicule au fost verificate. Neregulile constatate nu au întârziat să apară, fiind date aproximativ 80 de amenzi, în cuantum de peste 75.000 de lei.

Jandarmii au fost în sprijinul polițiștilor și sâmbătă noaptea.

„Scopul acțiunilor a fost reprezentat atât de creșterea siguranței pe drumurile publice, cât și de prevenirea faptelor antisociale sau a traficului și consumului de substanțe interzise. La această acțiune au participat polițiști din diverse structuri precum ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, dar și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. În plus, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt au fost alături de ei, pentru a forma o echipă unită, dedicată siguranței publice. Aceștia au vizat, în special, prevenirea violenței pe stradă și în locuri frecventate de public, precum baruri și săli de jocuri de noroc, asigurându-se că toată lumea se poate bucura de un timp petrecut în siguranță. De asemenea, polițiștii au fost vigilenți în privința respectării regulilor de circulație, pentru ca fiecare participant la trafic să ajungă în siguranță acasă. În cadrul acestei acțiuni, polițiștii au interacționat cu aproximativ 300 de cetățeni și au verificat peste 100 de autovehicule. Totodată, au fost supuse verificării și 15 societăți comerciale, pentru a se asigura că toate regulile sunt respectate. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 79 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 75.000 de lei”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

Sursa citată a arătat că cele mai multe dintre sancțiuni au vizat încălcarea regulilor de circulație, dar și alte abateri privind normele de conviețuire socială și funcționarea corectă a operatorilor economici.

„Astfel de acțiuni vor continua în întregul județ, deoarece ne dorim să protejăm comunitatea și să asigurăm un climat de ordine și siguranță. Polițiștii sunt prezenți nu pentru a sancționa, ci pentru a preveni orice situație care ar putea pune în pericol liniștea și bunăstarea cetățenilor”, a subliniat reprezentantul IPJ.

Infracțiuni rutiere constatate. Doi șoferi erau băuți, iar unul nu avea nici permis auto

În cadrul raziei de amploare, în jurul orei 21:30, polițiștii rutieri au oprit pentru control, pe strada Nicolae Titulescu, din orașul Drăgănești Olt, un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din localitate. Întrucât emana halenă alcolică, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,16 miligrame pe litru (mg/l) alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Ulterior, în jurul orei 21:50, polițiștii rutieri au oprit pentru control, pe Drumul Județean 546, în aceeași localitate, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din comuna Catane, județul Dolj.

Întrucât tânărul mirosea a alcool, și acesta fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că șoferul nu deține permis de conducere.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și fără permis de conducere.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți