6.1 C
Slatina
sâmbătă,21 decembrie,2024

Ultimele Articole

Năsui: Există o probabilitate foarte mare ca nivelul taxării din România să crească anul viitor

- Advertisement -

Există o probabilitate foarte mare ca nivelul taxării din România să crească anul viitor pentru a rezolva problema deficitului bugetar, a afirmat marţi deputatul USR Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, în cadrul unei conferinţe de presă.

„În clasa politică există un deficit de competenţă pe mai multe domenii. Nu mă surprinde barometrul (Barometrul Antreprenorilor New Money INSCOP, n.r.). Când ai o problemă de deficit, când statul cheltuie mai mult decât încasează, nu poţi rezolva decât în două feluri: fie tai cheltuieli, fie creşti taxe. Aşteptarea antreprenorilor, aşa cum rezultă din barometrul dumneavoastră, este că probabil va fi şi o creştere (a taxelor, n.r.) de anul viitor. Din păcate cam aceasta este şi aşteptarea mea. Există o probabilitate foarte mare ca nivelul taxării din România să crească anul viitor pentru a rezolva această problemă de deficit”, a menţionat Claudiu Năsui, la conferinţa „Barometrul antreprenorilor care construiesc viitorul – România & Republica Moldova”.

Datele Barometrului Antreprenorilor New Money INSCOP au fost prezentate marţi în cadrul unei conferinţe de presă. Studiului a fost realizat în România, în perioada 13-25 august, pe un eşantion de 1.450 de antreprenori, reprezentativ pentru antreprenorii din România.

Remus Ioan Ştefureac, preşedinte INSCOP România, a declarat că antreprenorii sunt conectaţi la dezbaterea din societatea românească cu privire la sustenabilitatea deficitelor.

Astfel, aproximativ 70% dintre antreprenori se aşteaptă ca impozitul pe venitul din salarii să crească în următoarele 12 luni şi două treimi dintre aceştia estimează o majorare a impozitului pe profit.

„Referitor la impozitul pe dividende, acelaşi tablou. Aproape 70% dintre respondenţi consideră că, în următoarele 12 luni, aceste taxe vor creşte. În ceea ce priveşte TVA, vedem o intensitate mai redusă. Cei mai mulţi cred că TVA va rămâne neschimbată, însă avem o treime care consideră că va creşte puţin. Când vorbim despre TVA, vorbim despre o taxă aplicată întregii populaţii şi, atunci, aşteptările cu privire la presiunea fiscală sunt mai moderate. Antreprenorii consideră că o astfel de taxă ar avea şanse mai mici să fie aplicată, în condiţiile în care este afectată întreaga populaţie. Cu toate acestea, aproape 50% dintre antreprenori consideră că există posibilitatea ca TVA să crească în următoarele 12 luni”, a menţionat preşedintele INSCOP România.

Barometrul Antreprenorilor New Money INSCOP, cel mai amplu demers de evaluare sistematică a opiniilor antreprenorilor din România, a fost lansat în cadrul conferinţei „Barometrul antreprenorilor care construiesc viitorul – România & Republica Moldova”. Barometrul, care va fi realizat de două ori pe an, prezintă opiniile antreprenorilor cu privire la evoluţia economiei româneşti, a serviciilor publice şi a propriei afaceri, relaţia cu UE şi Republica Moldova.

Proiectul este realizat cu sprijinul German Masall Fund, Ukraine-Moldova American Enterprise Fund, Parteneriate pentru Noua Economie, Newmoney.ro, Informat.ro şi Strategic Thinking Group.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți