12.3 C
Slatina
luni,7 octombrie,2024

Ultimele Articole

O sută de studenți noi la zi au început cursurile anului universitar 2024 – 2025 de la Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală Slatina

- Advertisement -

În prezența studenților, a profesorilor, dar și a colaboratorilor, în dimineața zilei de miercuri, 2 octombrie, cu începere de la ora 10:00, a avut loc deschiderea anului universitar 2024 – 2025 la Filiala Slatina a Facultății de Management și Dezvoltare Rurală din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București.

Festivitatea s-a desfășurat în sala de festivități a Filialei, la începerea noii etape academice fiind prezenți, printre alții, Victor Tița, director al Facultății de Management și Dezvoltare Rurală Slatina, Ionuț Ivan, vicepreședinte al Consiliului Județean Olt, Mario De Mezzo, primar ales al municipiului Slatina, Adrian Bărbulete, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Olt, reprezentanți ai universității de la Capitală, în persoana lui Toma Adrian Dinu, decan USAMV, și a lui Marius Mihai Micu, decan Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală, dar și doctor Ion Bozgă, fostul director al Filialei Slatina a facultății.

O sută de studenți noi la zi, dar și 40 care învață la distanță, au început anul universitar.

„Suntem, iată, la deschiderea noului an universitar 2024 – 2025, un an care celebrează și 25 de ani academici aici, la Slatina. Pornesc pe acest drum 100 de boboci, 100 de studenți la învățământ la zi, cărora le urăm bun-venit. În același timp, le urăm bine au revenit celor 258 de studenți din anii II, III și IV. Totodată, avem și învățământul la distanță, care este reprezentat astăzi de 40 de noi studenți. De asemenea, pe această cale, le urăm și le dorim și lor mult succes în noul an universitar.
Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală a întâlnit anul acesta o concurență de 1,5 studenți pe un loc. este o abordare inedită, mai ales pentru că noi prezentăm o specializare foarte atractivă ‘Ingineria și managementul afacerilor agricole’. Este o specializare care răspunde și platformei industriale din Slatina și cerințelor forței de muncă din județul Olt. Totodată, este o specializare care propune studenților accesarea unor fonduri pentru mediu privat, pentru mediul antreprenorial. Așadar, managementul poate fi aplicat în toate domeniile, în așa fel încât județul Olt să aibă de câștigat pe baza pregătirii absolvenților noștri. Avem opt studenți care provin din mediul rural, studenți care au absolvit licee în mediul rural. Observăm o creștere a numărului absolvenților liceelor din mediul rural. Felicităm, pe această cale, pe directori și profesori pentru eforturile pe care le-au făcut, de a avea o rată de promovabilitate mai mare. Aceste locuri sunt fără taxă pe parcursul celor patru ani, în așa fel încât studenții din mediul rural să fie susținuți”, a declarat Victor Tița.

Prezent și acesta la eveniment, Ionuț Ivan, vicepreședinte CJ Olt, a declarat: „Așa cum am spus și la încheierea anului universitar 2023 – 2024, facultatea este din ce în ce mai frecventată. Tinerii din județul nostru sunt din ce în ce mai receptivi la specializarea pe care noi o avem aici. Noi, ca instituție, trebuie să încurajăm tinerii să rămână în județul nostru”.

„Orice Universitate care vrea să-și deschidă filială în Slatina, va găsi în Primăria Slatina un partener” – Mario De Mezzo

„Am participat anul trecut la deschiderea anului universitar, în calitate de prefect al județului Olt, anul acesta în calitate de primar ales și de anul viitor în calitate de primar investit. Angajamentul meu cu Slatina și cu slătinenii este că vom dezvolta cadrul și mediul universitar în Slatina. Cred că Slatina este un oraș cu potențial atât pe zona agrară, dar și pe zona industrială, având în vedere cum se dezvoltă platforma industrială în Slatina. Și cred că avem multe de oferit. Mai am un plan, o a treia direcție, despre care am mai vorbit în trecut, și anume aceea a tehnologiilor emergente, zona de IT, dar zona de IT de viitor, nu cea la care ne-am uitat până acum. Toate aceste le vom dezvolta, cu siguranță, și atât USAMV, cât și Politehnica sau orice altă universitate care vrea să deschidă filială în Slatina va găsi în primăria Slatina un partener”, a spus primarul ales al municipiului Slatina.

Adrian Bărbulete, șeful învățământului oltean, a spus că tot mai mulți liceeni sunt interesați să urmeze cursurile facultății de la Slatina: „Ne bucurăm că interesul absolvenților de liceu este din ce în ce mai mare, pentru această facultate. Fapt care nu poate decât să ne bucure… Procentele de promovabilitate sunt din ce în ce mai mari și, după cum știm cu toții, întotdeauna concurența generează progres. Le urez succes tuturor, în noul an universitar, și sunt convins că vor avea succes, alături de profesorii pe care îi vor avea și, cu siguranță, performanța nu va înceta să apară”.

Marius Mihai Micu, decan al Facultății de Management și Dezvoltare Rurală, a făcut o scurtă istorie a acestei instituții de învățământ superior.

„Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală este una dintre cele șapte facultăți ale Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. Într-adevăr suntem singura facultate care are două extensii. Una se află aici la Slatina, cealaltă se află la Călărași. Anul acesta, la nivelul facultății, București, Slatina și Călărași, pe toate formele de învățământ, nivelul I, nivelul II, la zi, învățământ la distanță sau fără frecvență, am reușit să avem 1.083 de studenți. Este un număr semnificativ…
Slatina este un punct foarte important pentru facultatea noastră, implicit pentru USAMV. Iată că aici am reușit doar la zi să aducem 100 de studenți din județul Olt și cred că și din județele învecinate. Extensia Facultății de Management și Dezvoltare din Slatina înseamnă că pregătim tineri pentru administrația publică, pentru mediul economic și aducem valoare comunității”, a spus decanul facultății.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți