Adrian Ioan Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a semnat marți, 8 octombrie, alte 29 de contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, valoarea totală a acestora fiind de puțin peste 516 milioane de lei. Unul dintre acestea are legătură cu județul Olt, fiind vorba despre un proiect ce va fi implementat de autoritățile publice din comuna Vișina.
Aici se va investi în infrastructura rutieră, valoarea proiectului „Modernizarea drumurilor de interes local din comuna Vișina, județul Olt – etapa a III-a” fiind de peste 9 milioane de lei, mai precis de 9.171.778,28 lei.
Cele 29 de contracte, semnate marți împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, vizează modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a sistemelor inteligente de distribuție a gazelor naturale, precum și construirea sau modernizarea unor poduri ori punți pietonale.
„Prin toate aceste proiecte ne dorim să sprijinim modernizarea comunităților locale din România, facilitând accesul cetățenilor la utilități publice esențiale, precum apă, canalizare, rețele de distribuție a gazelor, reabilitare de drumuri. Scopul nostru este ca toate regiunile țării să se dezvolte în egală măsură, astfel încât niciuna să nu fie lăsată în urmă”, a subliniat ministrul Dezvoltării.